Vlasinae

Ce va ajunge, oare, frageda căprioară,
Vlasinae, cea cu bucle de aur şi mers de Arthemis?
O nouă Deneistes, coardă proaspătă pentru lirele moi
Ale bătrînilor aezi ai cetăţii?
 

Silvanus

Silvanus, tînărul proxenet,
Căruia îi miroase
Gura tot timpul a peşte stricat, vrea să triumfe
Şi-n teatru. Confundînd - lucru de înţeles,
După atîtea stagiuni în lupanare -
Dosul cu faţa.
 

Blandinis

După ce, ani în şir, i-a masat
Şi i-a uns cu ulei de Moskos pe oligarhii
Din Cartierul de Sus, frumoasa Blandinis,
Acum bătrînă şi urîtă ca moartea, a îmbrăcat
Straie albe şi cere prin pieţe,
Cu voce şi gesturi de preoteasă, dreptate
Şi răzbunare pentru poporul de rînd.
 

Galina

Atîta s-a rugat şi a plîns pe la porţile
Mai marilor cetăţii, că  a primit
Rîvnita preoţie a Venerii. Deşi-i
Grasă şi neagră, cu dinţii stricaţi
Şi are scîrbă
De chiar sacra împreunare.

Dar nu cei bătrîni, cu toiegele de argint,
Au a-i aduce ofrande celei născute din mare.
 
 
 
 

Vergilamentes

La bătrîneţi, Vergilamentes, retorul,
Cel care adormea mulţimile cu vorbele-i fără sfîrşit,
S-a închis în casă şi, fericit,
Vorbeşte unui public cu-adevărat fidel:
Buna Marcelis, soaţa, şi-o capră albă
Anume cumpărată pentru aceasta.
 

Dobrogestes

Tînăr şcolit la Atena, în Alexandria,
Ba chiar şi-n îndepărtatul Babilon,
Dobrogestes s-a întors cu nobile idei, de asanare
A vieţii cetăţii. Şi toţi îl ascultă. Căci mare
E-averea strînsă de tatăl său şi de străbuni
Din furturi de vite, negoţ cu sclavi şi piraterie.
 

Neolides

Lovit de boala comandanţilor, guta,
Mîndrul strateg Neolides s-a retras,
Uitat aproape de toţi, în palatu-i
Străjuit de lei şi grifoni de piatră.

Arareori iese-n cetate. Purtat
De patru lictori uriaşi, cu priviri fioroase.
Toţi se înghesuie, atunci, să îl salute
Cu bucurie. Căci crunt
A fost Neolides. Şi drept. Şi-n fiecare
Cătun lîncezesc doi-trei veterani.
 

Lykianos

Mai mult negustor decît filosof,
Lykianos a înălţat un altar
Măruntului retor Neakides, numindu-l
Zeu al gîndirii. Şi cere
Fiecăruia obol: cît aur poate să dea, sau pămînt,
Sau vite. Sau, cel puţin,
Să-l admire şi să-l asculte numai pe el: preot şi singur urmaş.
 

Protynes

În tinereţe, Protynes fura găini. Dar, sicophant
Cu mari merite,  a fost iertat de pedeapsă, ba chiar
A ajuns în Areopag. Acum, în Agora,
Vorbeşte cetăţenilor despre
Puritatea limbii şi nobilele purtări, îmbrăcat
În toga Principiilor.

Doar privirea piezişă i-a rămas aceeaşi. Şi braţul drept.
Cu gesturi nestăpînite, din cînd în cînd:
De-a strînge pumnul şi de-al duce iute la spate.
Stephanides

Mare şi gras, vesel şi obraznic, parazitul
Stephanides a schimbat zece stăpîni, fără
Să clipească din ochi.
Bun de gură, pare a nu se teme
De nimic. Doar de consoarta-i, teribila Dominitis,
Pe care-o laudă peste tot, cu disperare,
Că-i gospodină fără egal şi suflet ales.
 

Petrenis

Din multele hetaire ale cetăţii, cu hotărîre
S-a distins Petrenis: a-ngropat patru bărbaţi,
Iar pe al cincelea, proconsulul Varatis,
Învingătorul mokophanilor, îl poartă după ea
Peste tot, ca pe-un ghepard îmblînzit
Sau o captură de război.
 

Stylianus

Demagogul Stylianus, răguşit de anii de urlete
Din For şi de prin taverne, moţăie mai tot timpul
În adunări şi la mesele noilor îmbogăţiţi. Doar cînd vine
Vorba de legile Romei se trezeşte şi, agitat,
Începe să ţipe ascuţit, ca un păun
În ţarcul căruia a intrat un străin.
 

Keratonis

Speriat să nu piardă favorurile
Nestatornicului vulg, pe care atîta l-a linguşit
Keratonis, bardul, repetă, cui stă să-l asculte
Că timpii eroilor au apus, că trăim
Un vesel apocalips. Că a mai încorda
Lira-i curată deşertăciune, un joc
Pentru copii fără minte.