University of Southern California
matei@usc.edu; http://matei.org
O intensa dezbatere de idei pe marginea posibilitatii creerii
unei noi ordini sociale si culturale globale este astazi alimentata de
o serie de factori, in special politici si economici. Intre acestia se
numara eliberarea tarilor est europene de totalitarianism, democratizarea
(chiar temporara) a lumii a treia, liberalizarea economica mondiala si
explozia retelelor de telecomunicatii. Desi multi accepta globalizarea
in termeni generali, putini sint de acord cu semnificatia ei. In mare,
dezbaterea se poarta intre optimisti si pesimisti. Primii vad
sosirea noii ordini globale pe urmele Internetului, ca o noua parousia
a Omului Tehnologic. Cei de pe urma vad in globalizare o forma de Armagedon
Rece, in care corporatiile multinationale isi dau arama pe fata, pregatind
confruntarea finala cu nevoiasii lumii.
Problema este insa ca dincolo de retorica se ascund anxietati
si sperante reale legate de ceea ce ar putea sa faca (bun sau rau) globalizarea
pentru noi. Din nefericire, diferentele ideologice sint enorme, uneori
chiar in sinul fiecareia dintre cele doua tabere. S-ar parea ca aceasta
ocazie de a clarifica, problematiza si profita de pe urma promisiunilor
unei lumii care aspira catre convergenta si care cel putin a pus spectrul
anihilarii nucleare deoparte, poate fi ratata in orice clipa. In acest
articol voi arata insa ca un consens intelectual, care pune in centru problemele
culturale ale globalizarii, este posibil. Desi agenda globalizarii este
deocamdata modelata de accentele retorice ale stingii, am putea, cred,
accepta diagnozele sale in privinta situatiei culturale contemporane si,
pornind de aici, am putea sa definim impreuna (stinga, dreapta, si mai
ales centrul pragmatic, de pe pozitiile caruia ma situez) un vocabular
comun al globalizarii, un set de idei si probleme pe care le recunoastem
cu totii ca importante.
Acest proiect se inspira, ca modalitate de operare, din obscurul
(din perspectiva dezbaterii internationale a problemei) exemplu al imprumuturilor
intelectuale facute de social-democratia romaneasca de la intelectualii
conservatori romani, la inceputul acestui secol. Dezbaterea intelelectualilor
romani de acum un veac, pe marginea celei mai bune cai de integrare in
lumea contemporana lor, a sfirsit cu un conses extrem de profitabil pentru
evolutia societatii romanesti, cel putin pina cind aceasta a fost ravasita
de doua razboie mondiale si de cele trei dictaturi care le-au insotit.
Acest conses a fost unul de vocabular si viziune, nu neaparat ideologic
sau de scopuri, dar el a ajutat la stabilizarea dialogului social si intelectual
romanesc si a mentinut societatea romaneasca pe un unic curs de integrare
cu lumea, reformist si democratic.
* * *
Propun, bineinteles, exemplul romanesc doar ca o metafora. Prapastia
dintre viziunile globalizarii contemporane si complexitatea pozitiilor
sint infinit mai uriase decit cele dintre taberele dezvoltarii social economice
romanesti de acum un secol.
Cum spuneam, diferentierile in dezbaterea legata de globalizare
se fac intre tabara optimista si cea pesimista. Optimistii cred in "revolutia
tehnico-stiintifica" care va duce - printr-un mecanism technologic avind
in centrul telecommunicatiile pe care nu il putem analiza aici - la stabilizarea
economica a lumii. Democratia va urma prosperitatii la scurt timp. Toate
acestea vor duce la atenuarea diferentelor sociale si culturale si vor
sfirsi, poate, sub umbrela unui stat global federal. Optimismul este in
acelasi timp manifestarea unei credinte intr-un progres linear. Naivitatea
acestor prognosticuri ignora puterea culturii si a nevoii de identificare
in modelarea lumii. Identitati nationale, de grup, de stratificare sociala
ori ocupationala, mai nou a grupurilor neo-milenariste de toate soiurile
au sabordat modelul optimist si dau apa la moara pesimistilor.
Ei au argumente, de departe, mai multe si mai interesante (desi
nu intodeauna adevarate) referitoare la globalizare. Ei sint recrutati
in special din partea stinga a spectrului social si intelectual. Cei mai
multi sint marxisti. Este interesant de remarcat insa ca argumentul lor
nu este intotdeauna cel traditional, economic sau social, el este adeseori
cultural. Din motive de istorie sociala si intelectuala mult dincolo de
orizontul acestui articol, stinga intelectuala a incorporat in bagajul
sau de teorii si explicatii o insemnata parte a arsenalului fenomenologiei,
filosofiei vietii si a neo-kantianismului (in special prin intermediul
lui Max Weber, Nietzche si Alfred Schutz, dar si pe calea mai dosnica a
pragmatismului american de gen Mead or Dewey). Indiferent de "firma" (hegemonisti,
structuralisti, deconstructionisti, culturalisti) criticii de stinga ai
globalizarii cred ca efectele sale includ destructurarea sistemului de
simboluri care au tinut laolalta ordinea intelecutala si social "post-traditionala"
(in termenii lui Anthony Giddens, din Modernity & self-identity). Aceasta
destructurare duce la dezagregarea lumii in ansamblul ei. Experienta umana
vie este fragmentata si "desicata" in procesul de rationalizare a lumii.
Solidaritatile umane sint macerate si recompresate prin colapsarea timpului
si a spatiului social, ca sa amintim o alta tema favorita a lui Giddens.
Sensibilitatea umana, astfel golita de continut, este colonizata de forme
simulate si narcotizante, dupa cum sustin post-modernisti ca Baudrillard.
Forme de viata si cultura autentice sint inlocuite cu forme prefabricate,
de joasa valoare, transferate prin intermediul bunurilor de consum produse
de companii internationale fara conexiuni esentiale cu zonele unde produsele
sint consumate. La un alt nivel, poate mai profund, criticii sesiseaza
"scaparea" culturii de sub imperativul social si politic, autonomizarea
sa in forme destructive. Acestea creeaza republici bananiere "ale norilor,"
unde birocratii suspendate in aer nu integreaza viata sociala locala, ci
o conecteaza la o "lume de dincolo" (occident, utopie, tehnologie). Forme
culturale denaturate, fara nici un inteles utilizabil in viata sociala
(kitch) se raspindesc ca furnicile in toate cotloanele lumii.
Aceste diagnostice investigheaza si identifica probleme reale.
Saracirea esentiala a lumii, sub impactul produselor culturale produse
in masa este o realitate a vietii democratice, care a promis fiecarei functionare
ciorapi de matase, ca sa il parafrazam pe Schumpeter. Promovarea unui etos
hyperindividualist, instrumental si rational, care judeca totul din punctul
de vedere al costurilor si beneficiilor pentru sine, capabil sa se reinventeze
in functie de acesta in orice moment, a creat un tip de personalitate incredibil
de nesuferit, ale carui relatii umane au regresat dincoace de granita socialului.
Personalitatea umana este redusa la o "unicitate" inteleasa strict senzorial.
Victoria finala a avangardei, al carei stil a devenit limba demotica a
televiziunii (vezi MTV) a transformat arta, cum spune Irving Kristol, intr-un
exercitiu nerusinat de auto-promovare, moartea autorului instaurind dereglarea
comodificata a tuturor simturilor.
Lumea a treia, decervelata de zeci de ani de experimente in modernizare
(comuniste, socialiste dar si occidentale) a pierdut odata cu institutiile
culturale traditionale insusi capacitatatea de a intelege diferenta dintre
uman si animal. Hecatomba rwandeza sau cambodgiana (ori afgana, bosnica,
somaleza, etc. ) sint imaginile perfecte ale unor societati care, dupa
ce au fost lovite de traznetul colonizarii nu mai reusesc sa isi aduca
aminte cine sint. Ordinea traditionala, o data distrusa, a lasat in urma
doar biciul, macheta si Kalashnikovul ca forme de control uman. Statele
criminale ale cartelurilor drogurilor au creat noi forme de solidaritate
sociala si culturala cu zei, eroi, morminte si echipe de fotbal proprii.
Ele sint conduse de "oameni mari," care amintesc the fabulos de bogatii
cetateni-regi alexandrini ai imperiului Roman, suportati cit timp platesc
tribut cezarilor zilei locali sau internationali. Organizatii ca mafiile
drogului columbiana ori mexicana redefinesc semnificatia ideii de "cetatean
al lumii."
Desi, lista ar putea continua, aceste simptome ar fi deajuns
ca sa diagnosticheze sindromul cultural al "globalizarii." Este insa mult
mai greu sa ne ajute sa formulam un tratament. Discursul despre globalizare
este minat de caracterul sectar al analizei de stinga care le propune,
deocamdata. Acesta tine, cu tot dinadinsul sa demonstreze ca deculturarea
prin fragmentare, nasterea noilor state paralele, ori innecarea in mediocritate
a culturii globale contemporane se datoreaza exclusiv "capitalismului."
Desi, cum am mai spus, capitalismul este aici inteles ca o ordine globala
sociala si culturala (o forma de "hegemonie," a la Gramsci), stinga nu
inceteaza sa sustina ca pina la urma de vina sint mecanismele pietei si
ale individualismului economic (niciodata cel expresiv, cultural) care
sapa la radacina culturii contemporane globale. Solutia, liber acceptata
ca utopica, si cu atit mai pretuita, nu este alta decit inlocuirea sistemului
global cu unul ale carui criterii centrale nu sint economice, cum
se crede ca este cazul cu prezentul sistem, ci in intregime cultural, ale
carui valori vor fi seculare (egalitarism, pacifism, cultivarea eului,
etc.). Este, nimic mai putin, decit un "adevarat socialism cu fata umana."
Proiectul socialist, chiar astfel re-definit, este imposibil. El presupune
renuntarea la piata ca mecanism "cibernetic," regulator al activitatii
micro-economice. Acest proiect este o formula care nu a adus decit dezastru
in Est, stagnare economica si degradare culturala in Vest. Stinga moderata,
a la Giddens, Tony Blair, Schroeder si Clinton a respins-o deja, chiar
daca mai are inca mult de munca pina va pune ceva in locul ei.
Mai important, valorile seculare ale credintei intr-o umanitate
autotelica, caracteristice stingii, contribuie in mod direct la fragmentarea
culturala a lumii. Un rol important il joaca in acest proces idealul individualist
romantic/modern. Pe masura ce acesta devine din ce in ce mai raspindit,
mai globalizat, unificind in mod superficial culturile, el ne face pe toti
din ce in ce mai instrainati unii de alti, cum cu luciditate au prezis
Durkheim si Tocqueville. Mai nou, idealul vietii ca o opera de arta, a
carei valoare consta in originalitate si "unicitate" (chiar cind este produsa
in masa de variate industrii) este intens propagata de variate sub-culturi
de la stinga spectrului cultural, fiind incorporat in viata de zi cu zi
a societatilor "globalizate." Din acest punct de vedere, desi stinga culturala
este adesea pesimista cind vorbeste despre globalizare, acesta este un
exercitiu ipocrit. In fapt, urmind calea deschisa de Foucault, cu cit "sistemul"
este mai decazut si mai alienant, cu atit creste placerea de a-l critica.
Daca globalizarea s-ar opri miine, stinga ar regreta-o, fara indoiala,
cel mai tare.
Cred insa ca este posibila "cooptarea" temelor fragmentarii si
disiparii culturale, deocamdata monopolizate de stinga, si integrarea lor
intr-un dialog generalizat despre globalizare. Cum se poate realiza acest
lucru? Propuneam, cum spuneam, sa ne uitam la modul in care intelectualii
unei tari marginale si-au rezolvat (din nefericire, temporar), propriile
dileme legate de integrarea in lumea globala moderna.
* * *
Pe la mijlocul anilor 70 politologul neo-Marxist (cel putin la
acea data) american, specialist in studii romanesti, Daniel Chirot il descoperea
cu uimire pe unul dintre fondatorii miscarii social-democrate romanesti,
Alexandru Dobrogeanu-Gherea. Mai mult, el recunostea in acesta pe unul
dintre parintii teoriei dezvoltarii globale a sistemului capitalist, aflata
in mare voga in anii 70 si cunoscuta la acea data ca "teoria dependentei."
Autorii marxisti ai acestei teorii, Immanuel Wallerstein ori Samir Amin,
propuneau ca model de intelegere a modernizarii lumii ne-occidentale idea
marxista a incorporarii/exploatarii periferiilor si semi-periferiilor lumii
de catre centrul occidental.
Chirot, proaspat absolvent al scolii dependentei, descoperea
insa numai radacinile materialist-istorice ale analizei lui Gherea. El
ignora, cel putin in prima lui carte, publicata in anul 1976 (Social Change
in a Peripheral Society. The Origins of a Balkan Colony, New York, Academic
Press) importanta culturii, a etosului elitelor si a institutiilor politice
in modelarea modernizarii romanesti, pe care punea mare accent Gherea in
Neoiobagia. Chirot, obsedat sa demonstreze ca inapoierea economica
a Romaniei moderne nu era istorica ci dictata de sisetmul capitalist mondial,
care avea un anume interes in exploatarea periferiilor lumii, ignora profunzimea
intelectuala a analizei lui Gherea. Socialistul roman punea in lumina rolul
relativ independent al institutiilor culturale in constructia societatii
romanesti moderne. Autorul american ignora faptul ca Gherea imprumutase
si aplicase schemei Marxiste ideile miscarii conservator-pozitiviste Junimea.
Intre acestea se numara faimoasa teorie a "formelor fara fond,"
care fusese dezvoltata de criticul literar si profesorul Titu Maiorescu
pentru clarificarea criteriilor estetice necesare judecarii literaturii
moderne romane. Ea pornea de la premisa ca evaluarea unei opere literare
trebuie facuta la doua nivele. In primul rind, trebuie sa fie strict controlata
de normele cele mai exigente ale genului. In al doilea rind, ea trebuie
sa redea un autentic sentiment artistic. Acesta, desi era vazut ca o realitate
personala a creatorului, nu poate fi insa judecat rupt de contextul sau
social, moral, si intelectual. Literatura romana contemporana cu Maiorescu
parea sa incalce ambele criterii. Prea multe poeme, balade, nuvele reclamau
un loc sub soare doar pentru ca erau primele poeme, balade si nuvele moderne
scrise in limba romana. Pe de alta parte, criticul acuza falsetul sentimental
si intelectual care putea fi auzit in aceste creatii literare. Chiar daca
ele pareau corecte din punct de vedere formal, continutul lor ideatic era
era adeseori nenatural, cind nu era pedestru. Cauza, credea Maiorescu,
nu mai era insa doar o lipsa de mestesug artistic ci lipsa unei adevarate
educatii sentimentale. Aceasta, nu putea insa sa se rezume la lucruri pe
care autorul le citise din carti. Un poet nu putea fi romantic doar citind
poezie romantica germana ori franceza. El devine un poet romantic numai
cind este incercat de sentimente romantice. Ori acestea tin de viata sa
fizica si morala. Maiorescu tragea concluzia ca valoarea operei nu sta
doar in simpla ei referinta formala la modelul (occidental) pe care si-l
propune sa il adopte, dar trebuie sa fie judecata din perspectiva adaptarii
acestui model la sensibilitatea, tematica si empatia locala. Aceasta teorie
nu era o forma de judecata estetica bazata pe teoria determinarii sociale
a literaturii. Era o teorie genetica, care vedea literatura si formele
sale fiind integrate si evoluind intr-un context social si moral viu, pe
care trebuie sa il exprime sensibil. Teoria era apoi extinsa la alte institutii
sociale si intelectuale, fiindu-i atasata, din lipsa unui termen mai bun,
eticheta de "conservatoare." Studii mai atente releva insa ca atit in origini
cit si in intentii, teoria fondului fara fond era inspirata de scoala liberala
istorica germana si de proiectul evolutionar social, nu mai putin liberal,
al sociologiei spenceriene, cum cu justete remarca Zigu Ornea. Aceasta
forma de "conservatorism," desi (or tocmai) pentru ca ar fi aprobat instinctiv
ideologia de "whig" a lui Edmund Burke, era declarat pentru progres. Maiorescu
vroia insa sa faca o distinctie intre progresismul democrat-radical si
reformism. Primul curent il gasea inspirat de miscarile de la 1848, care
pornea de la premisa ca statul, cultura, societatea sint conventii contractuale,
generate de un set de legi "bune" impuse prin revolutie; cel de pe urma
era, in opinia sa, o reactie fata de primul, progresul fiind dirijat in
scopul asigurarii unei cit mai bune integrari a noilor institutii sociale
si culturale in tesatura organica a societatii romanesti. In fapt, Maiorescu
si colegii sai erau probabil mult mai aproape de liberalismul profesat
de Tocqueville, decit de conservatorismul clasic european. Ca si acesta,
ei vedeau limitele statului in organizarea modernitatii. Degeaba importam
institutii occidentale (legi, parlament, judecatori), spunea Maiorescu,
daca lipsesc suportii sociali si mai ales culturali (in intelegerea cea
mai larga a termenului de cultura) ai unei adevarate societati civile.
Dobrogeanu-Gherea, ceva mai tinar ca Maiorescu, a imprumutat
schema acestuia de gindire pentru a explica, la rindul sau, cum societatea
romaneasca mima formele capitalismului economic si social, si cum elitele
sale, burheze numai de fatada, impiedicau dezvoltarea unui stat modern,
industrial. Scopul criticii sale, desi era 100% socialist, in mijloace
era foarte aproape de reformismul "conservator." El dorea sa vada Romania
eliberata din strinsoarea birocratiei sociale, neproductive in care elita
aristocratica romana se transferase dupa lichidarea monarhiei traditionale,
la 1859. El mai credea ca lasind friie libere dezvoltarii capitaliste,
partidul si ideologia socialiste vor avea numai de cistigat, atit de pe
urma cresterii numerice a proletariatului cit si de pe cea a dezvoltarii
economice generale a societatii. "Friiele" erau, bineinteles, nu burghezia,
care inca nu exista, ci aristocratia birocratica. In esenta, el dorea industrializarea
masiva a micului regat balcanic, chiar capitalista, pentru ca numai asa
clasa pe care el credea ca o reprezinta, muncitorimea industriala, ar putea
avea un cuvint de spus in politica si societatea romaneasca. Gherea, folosind
ideologia colegilor sai "conservatori," punea piatra de temelie a unui
dialog romanesc despre globalizare si modernizare. El refuza atit optiunea
narodnicista rusa, un lucru cu atit mai demn de remarcat cu cit el insusi
era un emigrant evreu din Rusia, educat politic in traditia narodnica,
cit si utopia bolsevica. Importanta ideilor lui Gherea, chiar daca nu foarte
originale, consta in aceea ca in loc sa propuna o solutie utopica ori revolutionara,
care ar fi produs dezastru in tara sa adoptiva au contribuit la intarirea
consesului ideologic romanesc. Ideile sale au fost o punte de legatura
cu celelalte scoli de gindire romanesti, intemeind marea coalitie sociala
care a permis atit unirea romanilor de la 1918, cit si marea reforma agrara
contemporana ei.
* * *
Micul nostru exemplu istoric de confluenta intelectuala si conceptuala
poate fi atacat ca utopic. Criticii pot, cu buna dreptate sa indice faptul
ca problematica convergenta intelectuala romaneasca nu s-a tradus niciodata
intr-una sociala sau ideologica. Intra-adevar, Romania interbelica nu a
fost un rai, unde mieii socialisti se imbratisau cu leii burghezi. Dar
merita, inca o data, accentuat faptul ca intelectualii romani au reusit
sa genereze idei si teorii care au mentinut stabilitatea sociala si culturala
romaneasca intr-o perioada foarte framintata, in ciuda a doua crude razboaie
mondiale. Ce a distrus Romania a fost proiectul radical leninist, nu viata
romaneasca economica sau sociala anterioara ei cum sugerau un numar de
politologi americani acum doua decade, intre care se numara si Daniel Chirot.
Similar, dezbaterea despre globalizare trebuie sa descopere care
este proiectul social si cultural pozitiv in jurul caruia sa se injghebe
un dialog cultural. Trebuie sa se cada de acord care este vocabularul de
idei al noii societati globale. Care sint temele sale culturale si care
sint formele si fortele sale sociale constitutive? Acesta trebuie sa fie,
insa, mai mult decit un exercitiu retoric. Trebuie sa fie un efort de a
gasi termeni cheie cu un inteles comun. Personal as propune - cu titlu
provizoriu si demonstrativ - conceptele de: rationalizare, socializare
technologica, individualism expresiv si comunitate morala. Ele sint forme
sociale ontologice si normative care pot explica singularitatea epocii
pe care o denumim astazi globala. Ele sint destul de generale dar si de
ancorate in morfologia sociala moderna pentru a permite asezarea unui cap
de hotar in aceasta discutie.
Desigur, nimeni nu este obligat sa subscrie la acesti termeni
cheie, chiar daca vin de la un cercetator din insorita Californie, zice-se
cea mai globalizata regiune din lume. Dar ele incearca sa faca anumite
compromisuri, in special cu stinga, care nu isi poate dezlipi ochii de
la teoriile culturale ale societatii. Intentia mea este, insa, nu lipsita
de propria sa agenda. Daca teoriile culturale, "constructioniste" ale stingii
vor sa fie luate in serios, mai ales atunci cind proclama faptul ca lumea
exista numai atita timp cit credem in ea, banuiesc ca este in interesul
sustinatorilor lor sa accepte sa discutam folosind aceiasi termeni, daca
nu vrem ca promisiunea unei lumi globalizate sa dispara in focul razboaielor
verbale.