Norina Solomon
 

 uneori sînt un punct fix cu picioarele înfipte într-un pămînt pe care nu-l recunosc un ventilator uriaș împrăștie lucruri oameni și cuvinte pe lîngă mine cu o viteza haotică si eu nu mai apuc să le văd trăsăturile și nu înțeleg ce dracu vor să spună și unde se grăbesc cu toții și cu toatele uneori aș vrea să opresc cîte un gînd ca pe un tren într-o gară și să mă uit atent înăuntru ca să am o surpriză îmi plac surprizele dar le aștept tot timpul așa că ele niciodată nu vin și de fapt totul ajunge să se reducă la robinetul pe care curge doar apă rece și la biletul de troleibuz pe care nu ai bani destui să-l cumperi în ultimul timp în capul meu se joacă gînduri de-a v-ați ascunselea și simțuri o iau razna cîteodată mă simt de un patetism rușinos cînd simt cu fiecare celulă că timpul trece și că pielea devine flască și organele mai sensibile și gîndurile mai obsesive zile în care simt că ventilatorul s-a oprit și toate se opresc în mine cu violență și fără avertisment agresivitate dură care năruie în psihic fragila idee de a stabili ceva și e atît de stupid să stau în fața unui computer ca să-mi vorbesc gîndurile prin taste reci dar comode un fel anume de a crește rînduri pe un ecran o senzație de a crea dar nu mai ai volupatea pe care o simți atunci cînd răsucești și strivești între mîini nervoase hîrtia și o arunci isteric la coșul de gunoi și să fii sigur dar vreau să spun foarte sigur că nimeni n-o va găsi ca pe un fișier de pe un hard că nimeni n-o va deschide și nimeni nu va pătrunde în tine ciudat instinct de a te ține închis o fi o reacție de autoapărare de teamă de a deschide uși atît de goală cîteodată mă simt încît mi-e rușine amintiri pe care nu le am pe care nu am talentul de a le inventa un fel de gol de copilărie un fel de gol de adolescență un fel de sărit peste etape ca pe vremea cînd jucam elastic fără crize existențiale de pubertate fără fuga de acasă fără iubiri de o lună un trai de nevastă de cînd mă știu o existență pe care aș vrea să o modific tot soiul de complexe care intră în reacțiile și în dialogurile mele care devin apoi altceva mult mai departe de mine un complex de vinovăție care revine obsedant fără cauză pe care nu mai încerc demult să-l explic parcă totul înseamnă altfel pentru mine probabil că egocentrismul ăsta îl au toți oamenii eu cred că pentru mine altfel trece timpul mă dor altfel plămînii și altfel înghit apa cînd mi-e sete și fără semne de punctuație așa cum curg gînduri în mine un fel de analiză psiho-somatică n-aș putea să fac pentru că le simt atît de diferite un dualism care nu-și are locul în timpul și spațiul meu dar care se încăpățînează să-mi sfîșie creierii și să lase riduri pe frunțile mele care nu sînt încă destul de albastre prin vene curge sînge asta am învățat cu toții la un moment dat niciodată nu m-am gîndit care a fost momentul în care am aflat că prin vene curge sînge și că sîntem făcuți din carne și că pe dinăuntru avem organe și lichide care mai de care mai scîrboase de fapt nu-mi aduc aminte nici cînd am învățat că totul se termină că urmează să murim probabil că a fost ceva ce știam de cînd m-am născut altfel ar fi fost o clipă de care mi-aș fi adus aminte care m-ar fi cutremurat asta dacă nu mă gîndesc că probabil copiii înțeleg într-o ușurință pe care apoi o pierdem lucrurile nespuse esențiale care pe noi ne sfîșie dar pe ei îi fac să se întoarcă la joaca lor ridicînd din umeri acceptînd și înțelegînd cine știe ce și cum ceva ce noi nu vom putea pricepe moartea este ceva care îmi asaltează creierul și îmi cutremură vasele de sînge nu ca o teamă ci ca ceva tulburător de neînțeles și aș vrea să trec dincolo exercițiu exercițiu de ortografie fără ortografie exercițiu de scriere fără scriere și dacă bei o bere cu siguranță vei vrea să bei și a doua bere de ce pentru că încerci să ajungi la o anumită stare de inspirație sau ce ți se pare a fi inspirație cînd nu-ți mai pasă că figurile de lîngă tine sînt străine și reci cînd ce contează este ce iese din înăuntru și dacă taxiul e prea scump și trebuie să te împrumuți de bani eu nu pot decît să-mi amintesc de un fragment de roman citit undeva pe o bucată de hîrtie folosită de mai multe ori oricît de albastră aș fi tot nu pot cuprinde tot pentru că e în mine și ar trebui să mă obișnuiesc cu privitul de dinăuntru chiar dacă nu există inspirație decît pentru puțini oameni ce înseamnă ea pentru restul un fel de joc de cuvinte care vine și gonește prin noi ce dezastru ar fi dacă toți oamenii ar putea să scrie și spun ar putea să scrie fără să mă gîndesc la alfabetizare  am fi asaltați de gînduri și de persoane revelate de te miri unde și n-am mai avea surprize și așteptări confirmate toată lumea ar fi în stare să răstoarne guverne și legi să facă din viață cu totul altceva și cu totul altfel și acum îmi vine să spun ca o bună prietenă de-a mea ce dracu caut eu în viața mea deși dacă stau bine să mă gîndesc ar trebui să ies pe o ușă și s-o închid și să nu mai arunc nici o privire înăuntru ai nevoi de tot felul de halucinogene ca să-ți deschizi uși un fel de cheie pentru ceva ce uiți că există în existența rațională dar constați cu surpriză că sînt acolo ca într-un film prost regizat în care secvențele nu se leagă și se amestecă desenul animat cu filmul de artă și cu pornografia de ce n-am fi un fel de ulise pe mări de dinăuntru este frustrant totuși să nu ai o țigară pe care s-o poți aprinde cînd te gîndești la gînduri probabil că gîndind în ortografie și punctuație mă inhibă nu știu cum ar suna cuvintele astea puse între virgule și puncte de fapt eu sînt eu fără virgule și fără puncte dar recunosc că asta am învățat-o de la cineva care mi-a arătat că nu există semne cînd e vorba despre noi pe dinăuntru dar așa n-ar citi nimeni și atunci dacă mă scriu ca să fiu citită ar trebui să pun semnele convenționale ei bine sînt greu de citit