Poemele Domnicăi
*****
Tu ești cea care se joacă
cu șiretele pantofilor?
tu ești cea care râde și
se dă peste cap?
ființă verde ființă verde nas
pudrat ieși din carte!
la aparat!
tu ești cea care te rostogolești?
rostogolește-te! te rostogolești
te agăți cu dinții de buza paharului te
îneci
așteaptă-mă așteA
zâmbești
Tu ești cea care zâmbești
*****
Te uiți la mine de parcă ai urticarie
faci semne disperate crezi că această casă
trăiește și visează lași câte-un măr
la colț în fiecare zi
(eu îl fur noaptea eu îl fur noaptea)
De fapt în creierul meu gesticulează Ceaușescu
creierul meu de fapt minte
gura mea mincinoasă
mai mușcă o dată din tine
tu intri și ieși din oglindă
un camion intră și iese din munte
la ușa lui Alexandru Mușina bate un ciocan
HELĂU! pădurea se dă la o parte
pantofii lucesc capul se leagănă
mâinile tale ca niște papuci
sparg lucruri necesare necesare
tu dansezi tu petreci
Continuare
Și dacă eu sânt fluturele cel liber și
dacă trecutul și prezentul se împletesc?
Te știam Domnica te știam și acuma
n-ai nevoie de mine ai nevoie
de prietenele tale ai nevoie
de ceva care să sune frumos
ești lezat numeri versurile -
ești distrus de sistem vodcă
proastă învață-mă într-o
bună zi sintaxa te grăbești?
termină o dată! nu putem
să confundăm planurile! te-ai
îmbătat! vodcă proastă
ne sărutăm obrazul tău ca
un fluture catifelat mâine
ne despărțim și
mâine o să înnebunești!... fața
mea îți furnizează material... ești
nebun! de ce scrii ce spun?!
Și dacă fluturele ăla care
se aruncă în flacără sânt eu?
*****
N-o să uit niciodată seara
acelei ierni murdare cînd tu
ai coborât scara clinicii ăleia
nenorocite n-o să uit
Chiar arătai de parcă
se rupsese ceva în tine
dar ceva mai adânc
Distrusesei totul cu mine
și eu mă prefăceam că citesc Marcuse
și eu așteptam să te uiți la mine
și nu te-ai uitat
(și toate obsesiile tale pline de sânge)
Am crezut că n-o să te mai uiți
niciodată
Am crezut că niciodată surâsul tău
nu-mi va mai lumina inima că
răutatea lumii își va face zdreanță din tine