Vlasinae
Ce va ajunge, oare, frageda căprioară,
Vlasinae, cea cu bucle de aur și mers de Arthemis?
O nouă Deneistes, coardă proaspătă pentru lirele moi
Ale bătrînilor aezi ai cetății?
Silvanus
Silvanus, tînărul proxenet,
Căruia îi miroase
Gura tot timpul a pește stricat, vrea să triumfe
Și-n teatru. Confundînd - lucru de înțeles,
După atîtea stagiuni în lupanare -
Dosul cu fața.
Blandinis
După ce, ani în șir, i-a masat
Și i-a uns cu ulei de Moskos pe oligarhii
Din Cartierul de Sus, frumoasa Blandinis,
Acum bătrînă și urîtă ca moartea, a îmbrăcat
Straie albe și cere prin piețe,
Cu voce și gesturi de preoteasă, dreptate
Și răzbunare pentru poporul de rînd.
Galina
Atîta s-a rugat și a plîns pe la porțile
Mai marilor cetății, că a primit
Rîvnita preoție a Venerii. Deși-i
Grasă și neagră, cu dinții stricați
Și are scîrbă
De chiar sacra împreunare.
Dar nu cei bătrîni, cu toiegele de argint,
Au a-i aduce ofrande celei născute din mare.
Vergilamentes
La bătrîneți, Vergilamentes, retorul,
Cel care adormea mulțimile cu vorbele-i fără sfîrșit,
S-a închis în casă și, fericit,
Vorbește unui public cu-adevărat fidel:
Buna Marcelis, soața, și-o capră albă
Anume cumpărată pentru aceasta.
Dobrogestes
Tînăr școlit la Atena, în Alexandria,
Ba chiar și-n îndepărtatul Babilon,
Dobrogestes s-a întors cu nobile idei, de asanare
A vieții cetății. Și toți îl ascultă. Căci mare
E-averea strînsă de tatăl său și de străbuni
Din furturi de vite, negoț cu sclavi și piraterie.
Neolides
Lovit de boala comandanților, guta,
Mîndrul strateg Neolides s-a retras,
Uitat aproape de toți, în palatu-i
Străjuit de lei și grifoni de piatră.
Arareori iese-n cetate. Purtat
De patru lictori uriași, cu priviri fioroase.
Toți se înghesuie, atunci, să îl salute
Cu bucurie. Căci crunt
A fost Neolides. Și drept. Și-n fiecare
Cătun lîncezesc doi-trei veterani.
Lykianos
Mai mult negustor decît filosof,
Lykianos a înălțat un altar
Măruntului retor Neakides, numindu-l
Zeu al gîndirii. Și cere
Fiecăruia obol: cît aur poate să dea, sau pămînt,
Sau vite. Sau, cel puțin,
Să-l admire și să-l asculte numai pe el: preot și singur urmaș.
Protynes
În tinerețe, Protynes fura găini. Dar, sicophant
Cu mari merite, a fost iertat de pedeapsă, ba chiar
A ajuns în Areopag. Acum, în Agora,
Vorbește cetățenilor despre
Puritatea limbii și nobilele purtări, îmbrăcat
În toga Principiilor.
Doar privirea piezișă i-a rămas aceeași. Și brațul drept.
Cu gesturi nestăpînite, din cînd în cînd:
De-a strînge pumnul și de-al duce iute la spate.
Stephanides
Mare și gras, vesel și obraznic, parazitul
Stephanides a schimbat zece stăpîni, fără
Să clipească din ochi.
Bun de gură, pare a nu se teme
De nimic. Doar de consoarta-i, teribila Dominitis,
Pe care-o laudă peste tot, cu disperare,
Că-i gospodină fără egal și suflet ales.
Petrenis
Din multele hetaire ale cetății, cu hotărîre
S-a distins Petrenis: a-ngropat patru bărbați,
Iar pe al cincelea, proconsulul Varatis,
Învingătorul mokophanilor, îl poartă după ea
Peste tot, ca pe-un ghepard îmblînzit
Sau o captură de război.
Stylianus
Demagogul Stylianus, răgușit de anii de urlete
Din For și de prin taverne, moțăie mai tot timpul
În adunări și la mesele noilor îmbogățiți. Doar cînd vine
Vorba de legile Romei se trezește și, agitat,
Începe să țipe ascuțit, ca un păun
În țarcul căruia a intrat un străin.
Keratonis
Speriat să nu piardă favorurile
Nestatornicului vulg, pe care atîta l-a lingușit
Keratonis, bardul, repetă, cui stă să-l asculte
Că timpii eroilor au apus, că trăim
Un vesel apocalips. Că a mai încorda
Lira-i curată deșertăciune, un joc
Pentru copii fără minte.