Motto: „A scrie pe linie înseamnă a scrie tematic, utilitarist, partinic, adică a transforma Pegasul în armăsar de prăsilă raional". (Lucian Blaga)

La zid!
Editat de Ministerul Artelor şi Informaţiilor în 1948, la „Societatea Naţională de editură şi arte grafice - Dacia Traiană", volumul „Publicaţiile interzise" (530 p.) reprezintă unul din numeroasele exemple de insinuare în forţă a cancerului roşu, comunist în fiinţa culturii româneşti încă din primele zile de după izgonirea din ţară a Majestăţii Sale Regelui Mihai. Cronologic, acesta este cel de al doilea pas al „purificării" ideologice, după acela, mai amplu, făptuit organizat şi cu metodă între
1944-1947, cînd toate publicaţiile literare au fost suspendate, unele fără a mai apărea nicicînd („Revista Fundaţiilor Regale"; „Revista Cercului Literar de la Sibiu", „Gândirea"), iar altele revenind în arenă pe la mijlocul anului 1948 - şi chiar mai încolo, - bolşevizate, de nerecunoscut.
Volumul este publicat în luna mai şi este urmat, la doar cîteva săptămîni, de un supliment intitulat similar, ale cărui instrucţiuni din Prefaţă prevăd: „Broşura de faţă cuprinde toate titulaturile de cărţi interzise, tipărite pînă acum în publicaţiile ministerului (broşura „Publicaţiile scoase din circulaţie pînă la 1 iunie 1946", plus „Monitoarele Oficiale" numerele 70, 142, 169, 185, 218, 240 din 1947 şi 29, 32 din 1948), precum şi o altă serie de titluri pînă acum nepublicate. Ea înlocuieşte orice publicaţie anterioară similară. În punctele unde diferă de publicaţiile anterioare se va considera definitivă numai soluţia din prezenta broşură".
În continuarea instrucţiunilor se prevăd cîteva „Indicaţiuni generale" din care se poate deduce lesne direcţia din care veneau interdicţiile: „1. Se vor scoate din circulaţie numai ediţiile specificate în broşură. Atunci cînd datele bibliografice lipsesc din aceasta, lucrarea se va îndepărta numai pe baza numelui autorului şi a titlului volumului; 2. Unele ediţii ale autorilor clasici sînt interzise pentru spiritul fascist în care au fost făcute editarea, comentarea şi prezentarea lor. Sînt interzise, prin urmare, numai ediţiile din clasici precis indicate în broşură; 3. Toate manualele şcolare anterioare anului 1947, sau care nu figurează pe tabloul oficial al manualelor aprobate de Ministerul Învăţămîntului Public sînt din capul locului interzise, fără a mai fi necesară menţionarea lui expresă în prezenta broşură; 4. Orice cărţi care înglobează între graniţele Republicii Populare Române teritorii care nu-i aparţin sînt interzise. Hărţile din cuprinsul diferitelor lucrări ştiinţifice vor fi puse în acord cu graniţele ţării, prin diferite procedee (haşurare, decupare etc.), dar numai atunci cînd ele nu pot fi eliminate total. La fel se va proceda cu stema regală sau cu orice alte însemne ale fostei dinastii; 5. Sînt interzise toate calendarele, almanahurile populare etc. de orice fel din perioada 1938-1944".
Brutalitatea interdicţiei este evidenţiată de finalul instrucţiunilor, unde sînt „interzise din principiu" toate lucrările aparţinînd unor autori, „indiferent dacă sînt trecute sau nu în broşură". Urmează două liste de autori interzişi total, 27 străini şi 28 români, unde-i întîlnim, printre alţii, pe A.C. Cuza, Mircea Cancicov, Romulus Dianu, Octavian Goga, Radu Gyr, Ion Sân-Giorgiu, Pamfil Şeicaru. Pentru a sublinia o dată în plus amploarea „purificării" e suficient să arătăm că lista cuprinde 7.487 titluri de volume şi 224 periodice. Aproape un sfert din totalul acestor volume sînt semnate de: I. Agârbiceanu, V. Alecsandri, Gr. Alexandrescu, N. Bălcescu, N. Balotă, G. Brăescu, I. Al. Brătescu-Voineşti, Virgil Carianopol, M. Celarianu, N. Crainic, V. Eftimiu, Mircea Eliade, M. Eminescu (11 volume!), N. Iorga, P. Ispirescu, Panait Istrati, M.Kogălniceanu, Gib I. Mihăescu, M. R. Paraschivescu, Cezar Petrescu, Sextil Puşcariu,
L. Rebreanu, Vl. Streinu, Radu Tudoran, Al. Vlahuţă, V. Voiculescu.
Invazia, la puţin timp, a maculaturii realist-socialiste în paginile publicaţiilor sufocate de orientări, indicaţii, repere sau alinieri şi în librării, avea să pună temeliile unei perioade de autentic genocid cultural, al cărei preţ încă nu a fost calculat cum se cuvine.

Poeme după gratii
Dacă este adevărată cugetarea potrivit căreia „numai suferinţa naşte artă," atunci tragicul destin al lui Radu Gyr o ilustrează cu prisosinţă.
Debutul său şi chiar o parte a evoluţiei ulterioare se află, potrivit monumentalei „Istorii..." călinesciene, sub semnul verbozităţii excesive şi a unor influenţe neasimilate integral din: Ion Pillat, Arghezi şi chiar ... Elena Farago (!?), pe linia unui simbolism superficial. Nu vom zăbovi în cele ce urmează, nici asupra debutului, nici asupra „maturizării" poetului sub zodia „gîndirismului-ortodoxist", ci asupra unei părţi a creaţiei sale ce-adună în sine suferinţa unei întregi generaţii de intelectuali români, care au unmplut temniţele comuniste şi lagărele de muncă forţată. Acest martiraj venea după o perioadă vitalistă, tradiţionalistă în care poetul - puţină vreme demnitar în Guvernul legionar, autor al Imnului biruinţei legionare şi al Cîntecului Căpitanului - avea sclipiri vizionare, în stilul lui Aron Cotruş: „Dar va veni cîndva o Dimineaţă / cînd Neamu-ntreg va fulgera spre viaţă / cuminecat cu sfinţii din morminte".
Că încercările de „spălare a creierelor" (mai precis de
„decerebralizare"), prin celebra „reeducare", ale siniştrilor torţionari comunişti de cele mai multe ori nu şi-au atins ţelul o mărturiseşte volumul „Poezii III" al lui Radu Gyr, apărut la editura timişorean㠄Marineasa", cu subtitlul „Poezia orală", şi unde întîlnim zguduitoare poeme, precum acesta intitulat Rugăciune: „Stăpîne-nsîngerat, Domn al luminii / şi Veşnicie-limpede, Iisuse! / Tu, care ai primit pe frunte spinii / şi cuie-adînci în mîinile-ţi supuse, // Tu, Domn al Răstignirii şi-nvierii / care din cruce ne-ai făcut lumină / şi Răsărit din rănile tăcerii / şi cîntec din osînda-Ţi, vină, / dă-ne-ncleştarea Ta, dă-ne puterea / din ceasul pironirii-nsîngerate, / să ne primim şi cuiele şi fierea / ca Tine-n marea Ta singurătate".
Poemele de faţă au o istorie a lor şi ediţia - îngrijită de fiica poetului, Simona Popa - ne-o dezvăluie: compuse fără nici o unealtă de scris la-ndemînă, răspîndite oral, pe şoptite, de teama gardienilor, ele au fost reţinut surprinzător de un alt deţinut, Dumitru Cristea, dotat cu o memorie prodigioasă. La ieşirea din închisoare, în 1954, acesta le-a aşternut pe hîrtie, faptă ce l-a costat o nouă condamnare la 25 de ani muncă silnică. Şi te cuprinde revolta cînd te gîndeşti că în timp ce acolo, în infern se zămisleau asemenea comori spirituale, afară, în „libertate", într-o atmosferă de neruşinat carnaval, poeţii „pozitivi" nu mai pridideau să fabrice cu ghiotura însăilări agramate precum: „Lazăr de la Rusca", „Mierla lui Ilie Pintilie", „Broz Tito, călăul", „Sirena lui Roaită", „Tătuca Stalin", „Cîntec de dragoste pentru tovarăşul Gheorghiu-Dej", „Balada tovarăşului care a căzut răspîndind „Scînteia" în ilegalitate", ori „Silverster Andrei salvează abatajul".

Cartea de sertar
Cînd în toiul dezvăluirilor promise de feluriţi autori, după însîngeratul decembrie 1989, că-şi vor scoate manuscrisele de prin prăfuite şi bine tăinuite sertare, iar moda dizidenţei devenise aproape un fenomen de masă (conform parcă celebrului dicton al ilegaliştilot de nu demult: „Ce puţini am fost şi ce mulţi am rămas"), parcă ne cuprinsese un fel de nelinişte: vom putea oare face faţă avalanşei de cărţi scrise şi interzise „înainte de"...?
Neliniştea s-a dovedit a fi fără temei căci, din toate cele făgăduite, apariţiile autentice „de sertar" se pot număra pe degete, iar una dintre acestea este - de departe - romanul „Luntrea lui Caron" al lui Blaga, carte ale cărei premoniţii ne trimit, fără rezerve, în proximitatea celebrului „1984" al lui George Orwell.
În locul oricărei prezentări care, în cazul de faţă, ar fi fatalmente schematică, mai profitabil ne pare a fi un colaj, care ar lămuri şi apariţia doar postumă a romanului, cu precizarea că volumul a fost elaborat în anii '50: „Prin oraş şi pe la margini mişunau, răzleţi sau în cete, soldaţi Ťeliberatori". De obicei turmentaţi. Eliberarea duhnea. Din clipa în care se lăsa noaptea peste oraş şi pînă dimineaţa nu se mai putea circula pe străzi, necum pe aleile Arinilor, ce duc spre Dumbravă, fără riscul de a fi buzunărit,dezbrăcat, mutilat sau ucis".
„Fi-vom în cele din urmă reduşi la funcţii fiziologice şi la instinctul primar al foamei şi al îndestulării acesteia? Evident, regimul urmăreşte într-adins un asemenea apocalips".
„A face coadă la intrarea unei Ťalimentareť cîte trei ceasuri pentru o bucată de unt, şi alte două pentru un codru de pîine, nu este o îndeletnicire ce s-ar putea automatiza în avantajul sufletului. Îndatoriri atît de degradante vor ocupa tot mai mult spaţiu în conştiinţa omenească, absorbind-o în cele din urmă cu totul."
„Mă zvîrcolesc pînă se crapă de zi, căci la această oră mai e posibilă, din clipă în clipă, vizita nocturnă. Mă văd mereu cuprins de conul de lumină al unei lămpi electrice, şi aud un glas cu modulaţii moscovite: Sînteţi arestat!"
„Corp delict şi mărturie împotrivă-ţi poate să fie orice obiect ce ţi-a rămas în casă dinainte de 23 august".
„Pe la mijlocul lunii lui august s-a organizat un nou curs de îndoctrinare pentru întreg corpul didactic de grad superior şi secundar. Timp de unsprezece zile am fost ţinuţi, toţi profesorii, conferenţiarii şi asistenţii, cîte 12 ore pe zi, să audiem conferinţe despre materialismul dialectic şi istoric, despre noua constituţie, despre reformele economice şi sociale, despre istoria partidului bolşevic". (...) „Îmi dam seama, în sfîrşit, că profesorii trebuie să-şi suspende activitatea cerebrală proprie, şi că trebuie să încerce imposibilul: să gîndească cu creierul Ťclasicilor marxiştiť. Schimbarea de mod revenea în fond la o operaţie de altoire. Trebuia să ne retezăm substanţa cenuşie a meningelui cum ai reteza părul la frizer. Şi să acceptăm creierul Ťclasicilorť ca altoi". (...) „Scopul ultim al acestui Ťnemaivăzut măciniş al conştiinţei de omť era, desigur, crearea omului nou, pe măsură ce vechea orînduire era distrusă". (...) „Şi omul nou îşi va face loc la conducerea întreprinderilor naţionalizate sau la conducerea instituţiilor de orice fel, care vor mai fi menţinute sau care vor fi înfiinţate din nimic. Şi omul nou va fi cel care a lucrat pînă aici cu palma".
„Prin lipsuri impuse metodit şi într-adins, ei vor încerca să ne convingă că omul este ceea ce mîănîncă şi nimic alt. După ce vor fi distrus toate pretenţiile la un nivel de trai omenesc, ei vor desfiinţa orice simţ de demnitate, prefăcînd pe om, încetul cu încetul, într-un automat al muncii în serviciul statului. Şi cine-i statul? În primul rînd noua Ťelităť, care considera pe intelectualul de vocaţie drept duşmanul numărul unu al ei.
Aşa zisa Ťlinieť va lua locul conştiinţei, partidul va lua locul lui Dumnezeu".
Orice alte argumente prisosesc.