Zona Libera

Daniel Vighi

Cu narghileaua prin targul moldav

- o mie de ani in Balcania -

In comparatie cu lumea satului, omogena etnic si pastratoare a traditiei, oraselul balcanic, asa cum apare in proza sadoveniana1, bunaoara, este amestecat, cosmopolit:

,Ma intorceam in targusor si acolo imi reluam jocurile cu semeni ai mei de natii felurite. In targusorul Pascani traiau destui ovrei. In jurul atelierelor garii erau gramaditi lucratori adusi din Austria: natii amestecate, care vorbeau leseste si nemteste.'2

Lumea urbana difera de cea rurala si prin prezenta realitatilor specifice civilizatiei industriale: ,Auzeam de cateva ori pe zi sirena fabricii; priveam de pe deal trenurile care veneau si se duceau;'3 sau al modului de viata orasenesc: ,ma amestecam la petrecerile de iarna, la patinaj, unde cavalerii ingenunchiau ca sa lege patinele domnisoarelor; imi placeau balurile din parcul roznovanesc, vara, unde mesteri dibaci faceau sa izbucneasca artificii in cerul noptii: si eram mandru de fanfara lucratorilor, care inflorea toate petrecerile si adunarile lor galagioase.'4

Centrul vietii targului pare a fi iarmarocul, cu aglomeratia sa halucinanta de marfuri si de oamenii. Comertul agita multimea in ritmuri ametitoare:

,Pravaliile erau innoite; pe prajini, in cuie batute afara, stateau aninate toate soiurile de marfuri pestrite; piei de opinci, sumane, abale, cizme si fierarii. In mijlocul unei roate de oameni, un cunoscator cerca fiarele unui plug, in alta parte, un negustor se balabanea cu niste femei; isi striga pretul, se intorcea, le lasa sa se departeze si le striga inapoi. Oamenii, in sumane si cu cusme foiau, se strecura in siraguri dese, gramadindu-se unii in altii, si toti vorbeau, racneau, se opreau o clipa, porneau iar, se strigau, pluteau intr-un muget neintrerupt.'5

Meserii stravechi sunt evocate prin cuvinte rare: ,rates', ,coropcar', ,hurmuzuri,: ,Sub bolta vechiului rates boieresc din capatul dughenilor de piata, un coropcar isi intinsese pe o panza mare toata marfa: jucarii, margele, cercei, inele si felurite podoabe ieftine. In fata lui se opreau gramezile de fete, priveau lung, cu luare -aminte, apoi indrazneau sa arate un sirag de hurmuzuri, pierdut printre celelalte gramezi stralucitoare.'6

In iarmaroc curiosilor li se prevesteste soarta: ,guzgani albi ori papaghali cu penele smulte scoteau din rafturele planete, in care se spune norocul, cati ani traiesti si ce numere sa iei la loterie.'

Este prezenta si lumea cersetorilor: ,la un pod, un cersator ruman canta cu mana intrinsa fagaduind raiul crestinilor milostivi; altii se tarau pe jos din multime, cu picioarele frante, tragandu-se numai in mani.'7

Muzica nu lipseste nici ea: ,O caterinca se tanguia cu jale intr-o parte.' Altundeva se intind hore: ,In mijlocul curtii, pe banci de brad, cantau lautarii. O scripca tremura subtire; o trambita facea intorsaturi, cand mai tari, cand mai slabe, cand ragusite, disperate parca; o ghitara insemna tactul cu bombaniri adanci - si jocurile porneau uneori furtunoase, uneori domoale in soarele fierbinte si in praful luminos care se ridica vartej.'8 Distractiile sunt felurite: ,Scaunele incarcate si felurit colorate ale scranciobului se inaltau, se coborau.' Atitudinile oamenilor sunt surprinse cu umor in ,nebunia' scranciobului: ,Unii cinsteau vin, opriti sus in cruce. Fetele radeau, tipau usor in coborasurile repezi. ¦i cand roata se oprea, se auzea sunetul de toaca al lemnului si strigate ragusite.'9

Ca si in proza de mai tarziu a lui M. Blecher, intalnim aici figurata o lume de panopticum, un univers al artificialitatii dublat de un boicot al ,evenimentului major' si al intamplarilor cu ,miza'. Iarmarocul traieste deliciile iluzionarii. In subtextul sau cel mai de dinlauntru pare sa ascunda o metafora textuala, o parabola a nevoii omului de fantastic, de exotic; nevoia evadarii intr-o lume paralela, diferita, ca intr-o uriasa poveste despre mecanismele receptarii, o lectura a misterului de balci, cu efecte care amintesc atmosfera expresionismului:

,Targul vuia de lume; oameni ingramaditi ca sardelele cascau gura la comedii, prin colb si caldura. Panorama cu baba care joaca nu lipsea; era si Muzaul de la Filadelfia, si cel mai mare om din lume, si un salbatic din Africa; era si iluziunea secolului al XIX-lea sau Bosco cel tanar, ®care nici nu va inchipuiti, domnilor!¯, era si Circul imperial cu calul care socoteste si maimuta care trage cu pistolul... Erau cele mai alese minuni ale lumii, si toti acei oameni insemnati fusesera, dupa cat spunea la Vieana, La Paris, la Londra, la Constantinopole, si jucasera inaintea imparatilor si regilor! Iar acum ieseau afara, inaintea multimii imbulzite, suflau in trambiti de li se umflau ochii in cap cat cepele, urlau ingroziti, isi varau cutite in maini si sabii in pantece, isi trageau palme, se legau cu franghii, se radeau cu brice de lemn, lungi de un stanjen, - si toti strigau cat ce puteau catra ®domnii¯ adunati, ca intrarea e numai si numai zece bani ®poftiti de intrati, ceva nevazut si neauzit!¯10

Specificul textului cu tematica orientala este dat de caracterul sau subiectiv-polemic prin care naratorul isi structureaza naratiunea si o controleaza printr-o regie mediata ideologic. Caracterul cosmopolit al orasului, ca si sentimentul unei lumi neasezate, amestec exotic de traditie si influente moderne insuficient asimilate, vor constitui tot atatea ,puncte de vedere' interpretativ-ideologic ale naratorului in sensul lui Lintvelt. Micul romantism posteminescian, samanatorismul si, mai apoi, gandirismul au vazut in oras un spatiu al lipsei de identitate, o lume a Sodomei, loc predilect al imoralitatii, al parventitismului si al unei alteritati primejdioase. Romanitatea, paradisiaca, este privilegiu satesc: la sat se pastreaza nealterate virtutile stramosesti, in timp ce in oras totul este amestecat si confuz. Mai mult: acesta pare ca a incaput pe mana profitorilor, a ciocoilor si a unor negustori straini. Paginile care urmeaza vor incerca sa ilustreze felul in care apare imaginea strainului in proza interbelica despre oraselul de provincie din fostul regat. Intentionam sa vedem, dupa o sugestie a lui Tzvetan Todorov, ,modul in care eul (autohton) il descopera pe celalalt' (alogen)11 intr-un perimetru al alteritatii pe care prezenta lor o instituie. Eul poate fi al naratorului dar, si al actorului, el poate fi eu-narat dar, in alte cazuri, eu-narant, conform distinctiei dintre narator si actor, dintre functia de actiune si cea de reprezentare. Strainul, ca element exterior unei structuri inchegate,12 introduce in scrisul oriental, incipient fara indoiala, temeiurile polifoniei (intra si extraliterare) stabilite ca pluralitate a vocilor si a constiintelor.13

Aparitia strainului in lumea romaneasca este prezentata de Pompiliu Eliade cu un resentiment romatic si paseist specific, de altfel, epocii - sfarsitul veacului trecut - conform unei paradigme de larga raspandire, prezente si in romanul lui Nicolae Filimon, in vodevilurile burlesti ale lui Alecsandri, in articolele politice ale lui Eminescu. Prin diversitatea sa etnica, orasul este inferior satului. Omogenitatea etnica a acestuia trebuie salvata, mai ales ca orasul pare definitiv pierdut din cauza invaziei negustorilor si meseriasilor de toate natiile.14 In viziunea lui Pompiliu Eliade, bunaoara, negustorii armeni sunt ,cei mai cinstiti' pentru ca ,se dovedesc cei mai legati de tara' si ,se asimileaza mai repede restului populatiei.' Alte calitati: ,Nu fac multa zarva, sunt cumpatati, asezati, economi. Isi mai pastreaza pentru o vreme limba si trasaturile etnice: ii recunosti dupa tenul masliniu si parul negru. In fiecare an pleaca in Transilvania, in Ungaria, in Silezia, in Moravia, in Brandenburg, la Venetia, ca sa faca comert cu vite mari si mici din Principate. In tara, sunt mai ales negustori de tutun sau de obiecte de lux, pe care le aduc din calatoriile lor din Europa, indeosebi de la Leipzig: de unde li s-a tras si numele, de lipscani. In linii mari se poate spune ca dintre toti strainii din Principate ei sunt cei mai iubiti si cei care iubesc cel mai mult tara care ii gazduieste.' Insa principala lor virtute este faptul ca , dupa o suta de ani abia de se mai aude vorbindu-se despre ei: trebuie sa se fit topit aproape toti, pe nesimtite, in masa populatiei.'15

Negustorii greci sunt insa cu totul altfel. Acestia vin ,din toate colturile Greciei si ale Turciei, din Albania, din Moreea, din Macedonia si, odata ajunsi aici raman.'16 Comportamentul lor starneste mania evocatoare a istoricului: ,Cruzimea si nerusinarea lor scandalizeaza pana si pasalele din provinciile vecine, pana si pe domnitorii fanarioti care, in mai multe randuri, au cerut si au obtinut impotriva lor firmane de exterminare. Dar revin cu fiecare noua domnie, sa vanda si sa cumpere cereale, sa practice camata si sa necinsteasca familiile.'17

Populatia evreiasca a oraselor din Principate este prezentata prin ocupatiile specifice. Evreii se indeletnicesc cu micul comert, mai mult: ,nu vor sa riste nimic: asa ca se multumesc, la inceput, sa vanda carne, lapte, fructe, indeosebi rachiu, de cele mai multe ori dres cu apa; sau fac contrabanda cu cereale. Cand evreul a strans ceva bani, incepe sa-i dea cu camata.'

Conform unei vechi traditii europene, acestia sunt considerati intrusi veniti de aiurea care urasc societatea in mijlocul careia traiesc; evreii ,manifesta un dispret profund pentru ceilalti locuitori ai tarii, pe care-i cuprinde sub numele generic de ®goi¯, adica ®necredinciosi¯.

Oamenii acestia vorbesc o limba de neinteles, si cum veneau din tari diferite, si lor le era greu sa se inteleaga intre ei; in general, folosesc un amestec de dialect german si de ebraica. Poarta nume care nu se intalnesc in nici un calendar si pe care localnicii nu le-au mai auzot: Itic, ¦loim, Leiba, Nufer. Ii recunosti imediat dupa port si chip.'18

Grecilor si evreilor li se alatura, in a doua jumatate a veacului trecut, negustori si meseriasi nemti sau italieni, apoi institutori din Franta si de prin Anglia - prin ei, societatea romaneasca din fostul Regat, se confrunta cu al doilea val de imigranti, ce-i drept mult mai restrans numeric. Prezenta lor presupune instituirea unui dublu raport de alteritate: fata de autohtoni si fata de alogenii proveniti din lumea Orientului (cazul grecilor, turcilor, armenilor) sau legati prin traditie si religie de acestia (evreii).

Asadar, prima ,penetrare' prin imigratie a societatii romanesti in ordinea vechimii este, fara indoiala, cea orientala care dateaza inainte inca de epoca fanariota. De aceea, negotul si multe dintre meserii au, conform lui Lazar ¦aineanu, denumiri turce sau grecesti: ,Meseriasii erau organizati in corporatiuni distincte si separate, numite isnafuri, avand fiecare cate un staroste sau reprezentant oficial: acela al argintarilor se numea cuiungi-basa, al bacanilor bacalbasa, al barbierilor berber-basa, al bucatarilor ahcibasa, al cavafilor cavafbasa, al cojocarilor (impartiti in bascalii si islicari) ciurcibasa, al croitorilor terzibasa etc.; tot asa brutarii, cavafii, cherestegii, dulgherii, macelarii etc. Gradele profesionale etau: cirac, calfa, mester.'19

,Amestecarea natiilor'

Amestecul etnic din spatiul balcanic este o caracteristica a acestei lumi care, cel putin in literatura, apare ca fiind extrem de toleranta. Xenofobia o gasim mai ales in discursul politic. Literatura, pentru ca se naste din viata si pentra ca este expresia nemijlocita a acesteia, infatiseaza altfel realitatea. Iata, ca exemplu, pe Chira Chiralina, pe frumoasa ei mama, pe fiul si fratele lor, cel priceput la dans, cheltuindu-si viata in petreceri alaturi de ,turci, greci si cateodata romani', caci, tine sa ne spuna povestitorul, ,nationalitatea nu juca nici un rol, cu conditia ca curtezanii sa fie tineri si frumosi, delicati, discreti si nu prea grabiti'.20 ,Amestecarea natiilor' ascunde uneori adevarate mistere ale ascendentei cutarui personaj, cum este cea pe care o dezvaluie printul Mavrocosti, ,frantuzului' Antoine Bernard in romanul sadovenian Noptile de Sanziene, care a fost interpretat ca un roman al chemarilor ancestrale, o victorie a vechimii impotriva lumii moderne: ,...noi' se marturiseste Mavrocosti, ,nu suntem greci dupa infatisare: suntem oameni mici, cu umerii obrajilor usor proeminenti. Leaganul neamului nostru a fost deci Asia, nu Elada. Numele nostru originar nu-l stiu. L-au adus puhoaiele, viscolele si uitarea catra marile etern-miscatoare (...)'21 ¦i, cu toate ca ,pamantul Moldovei are proprietatea de a amesteca natiile', totusi, crede printul, ceva ,tot a ramas din vechii pecenegi. Au ramas cel putin cateva nume, simboluri ale lucrurilor de odinioara.'22

Lumea lui Itic Zodaru

Carciuma este un topos frecvent sadoveniana despre targul inceputului de secol. Aici intalnim momente dramatice, pasiuni dezlantuite sau altele, doar umoristice. Baba Maranda, in cutare nuvela, povesteste jupanesei Anghelina cum anume ,s-a dus parintele la crasma din sat, la Sura, si s-a pus sa beie rum.' Neavandcu ce plati parintele ,si-a lasat potcapul zalog', asa incat ,jidauca' il tot striga ,cand il vedea trecand prin capatul ulittii'; il indemna sa vina sa-si scoata potcapul, dar ,parintele isi indesa palaria pe ochi si se ducea glont inainte...' Finalul intamplarii este neasteptat ,jidauca Sura' daca a vazut ,ca nu mai vine preotul, s-a apucat si-a pus oua in potcap.'23

Carciumarii sunt mai peste tot evrei; aspectul crasmelor este descris cu voluptate aproape; in fapt, ruina lor exprima ceva din viata mizera a oamenilor din aceste locuri. Carciuma evreului Iosub ,era o sandrama neagra si urata, cu niste ferestre chioare si zoioase, - si sta pe o coasta, sprijinita in proptele mari de stejar. Deabia sta; te mirai cum s-o da vantul jos.' Echilibrul ei precar prilejuieste prozatorului o comparatie nu lipsita de umor: ,Tot asa si betivul: se clatina ca dus de apa in toate partile, si nu cade. Te gandesti ca trebuie sa fie o minune la mijloc. De buna sama ca o minune ca asta tinea in picioare si crasma din Paiseni.'24

Asadar evrerii sunt prezenti mai intotdeauna in descrierea carciumelor; intr-un anume loc, o ,ovreicuta rumana' este tinta unor glume licentioase, care ii starnesc o stanjeneala feciorelnica: ,O ovreicuta rumana, pieptanatafrumos, cu parul lustruit, aducea gustari, vin si fripturi cu un zambet ademenitor: ,Mai doriti ceva?' ¦i totdeauna erau rasete tari, batai in palme, cand aghitantul isi ducea amandoua mainile la mustati si, ranjind, spunea gluma obisnuita:' Fireste ca ne mai trebuie ceva!' Fata se inrosea, isi tremura usor capul pomadat, apoi radea si ea, aratandu-si dintii sclipitori.'25

Petrecerile sunt animate de crasmarul evreu, de tigani lautari si de cantari de mahala: ,Era un chef la toarta. Domnul Iosub numai in papuci, cu laibarul in vant, isi plimba in toate partile barba rosie si obrazul pistrui, aducea bautura intruna si era foarte vesel. Dimachi scartia din scripca si Ciobanu zdringanea din cobza, si amandoi cantau cat ii tinea gura:

,De-am avut, de n-am avut,

La nimenea n-am cerut'26

Adesea se petrec in crasma incaierari inevitabile. In descrierea lor este de remarcat frecventa ridicata a verbelor de miscare care redau cinematografic intestitatea intamplarii: ,Se facu un zgomot asurzitor. nevasta si copii crasmarului sarira, incepura sa tipe si sa planga. Ceilalti trei romani apucara pe omul manios de brate si cautara sa-l scoata afara - dar el se smunci, dadu cu pumnii si picioarele. Dupa aceea il apuca de barba (pe crasmarul Iosub, n.n.) si-l trase pe podele pline de noroi, injurand si racnind cu manie. Dimachi si Ciobanu o apucasera la fuga pe usa dindos.

Cativa oameni care trecea pe drum intrara si, cu totii, tabarara asupra Dorobantului. Se facu o invalmaseala nemaipomenita. Scaunele, mesle paraiau si se sfaramau, sticelele cadeau si se spargeau sunand, domnul Iosub tipa, nevasta-sa tipa, copiii tipau. Neculau racnea, oamenii strigau, - apoi deodata izbucnira toti afara, in ploaie si noroi.'27

Ocupatiile evreilor in targul sadovenian sunt dintre cele mai diverse, toate au insa un inconfundabil aer de saracie, de precaritate sociala care constituie, de altfel, sursa unei expresivitati obtinute prin descrierea evocatoare, ca in prozele cu tematica asemanatoare din I. Peltz, Ury Benador, M. Blecher sau Panait Istrati. Iata cum este prezentat un birjar evreu:

,Calul de la trasura, caramiziu, slab, cu coastele si soldurile iesite, mergea in trap ostenit. Pe capra, asezat cam intr-o parte, ca sa poata vorbi cu musteriul, jupanul, cu perciuni, cu barba si mustatile roscate si cu obrazul ca stropit cu sange, parea ca dormiteaza. Din vreme in vreme, birja cadea intr-un hop; calul slabea in pas. Atunci ovreiul inalta capul, se apleca asupra chilnei si, invartind biciul pe deasupra capului, racnea speriat: ,Dio-dio!...' Urma o ploaie de lovituri cu biciusca si cu coada biciustei; gloaba se optintea. Negrea era repezit pe spate si incet mergeau ceva mai repegior pana la alt hop.'28

Negustoria marunta este modalitate indirecta de caracterizare a evreului, practicarea ei insoteste aspectul exterior specific al acestuia. Specificacitatea este adesea subliniata si prin felul de a vorbi al personajului: ,Printre lucrurile impresurate de lumina multa din lumea acesata mare si noua, se mai arata copilului si umbra trista, incovoiata a lui jupan ¦ulam, negustorul de apa gazoasa. Nalt, slab, cu barba rara, roscata, ascutita; cu mustati lungi, subt un nas mare, c-ofata plina de pistrui, imbracat in zdrente; acest jupan ¦ulam taraste toata ziua pe ulitile oraselului, taraste greu caruciorul cu soda, si din cand in cand, ca o cunostinta veche, s-arata copilului umbra aplecata, s-arata caruta, nourul de praf auriu, si rasuna strigatul prelungit, ragusit:

-Zoda electrica! doi graitari paharul! Zoda electrica!...'29

Altundeva, ocupatii similare caracterizeaza personaje asemanatoare, singurul element comun - saracia: ,Itic Zodaru trageau in toate dupa-amiezile un carucior pe ulitile targusorului nostru. Cu amandoua manile aduse la spate, incovoiat adanc din tale, cu mustatile in piept, parea ca trage o povara uriasa. dar in caruciorul scund n-avea decat doua tinichele murdare din care turna ici-colo, oprindu-se pe la case, gaz albastrui. Cand pornea, spatele i se incovoia mai tare si glasul lui ciudat, subtire si ragusit, ingana prelung:

-Hai gaz! hai gaz!'30

¦i chiar daca, intr-o anume situatie, evreului nu i se cunoaste ocupatia, chiar daca nu practica nici una din cauza saraciei care il scoate practic in afara societatii, cu toate acestea oamenii ii atribuie una anume, ca in cazul lui Calman caruia i se spunea Ciubotarul: ,Traia in targ la Pascani, un ovrei, care pana atuncea nu mi se parea foarte nacajit. Il chema Calman, poreclit Ciubotaru. Nu stiu daca facea ciubote. Nu l-am vazut niciodata lucrand. In cocioaba in care traia, era cu neputinta sa instaleze un atelier. Abia aveau loc sa se invarta el, nevasta, cei doi baieti si cele doua capre. Cred ca cei doi baieti, Mochi si Aca, dormeau cu capul peblana caprelor, atlfel n-avea cum sa-i cuprinda o cocioaba care nu masura mai mult de trei pasi in lung si-n larg. Acoperisul acestei locuinte era alcatuit din toate tinichelele gasite in gunoaie si rapi.'31

Comportamente surprinse din afara comunitatii, dar care lasa sa se intrevada atitudini pasionale, sunt evocate prin aparitia cutarui ,Reba' al carui singur semn distinctiv este faptul ca poarta straie ,evropenesti':

,Aproape de amiaza, coltul acela de targ se destepta. Venea Reb-Itic. Glasul lui de departe se auzea ca o talanga. Copiii si femeile apareau in praguri; si mosneagul, subtire si slab, imbracat XXevropenesteXX, inainta manios, cumpanindu-se usor. Isi indesa cand si cand palaria rupta in cap si se uita urat la cei care il impresurau. Apoi se oprea, ridica pumnii spre casa lui Bercu, croitorul din colt, si prindea a racni ramaneste, lucru pe care numai la betie il facea'32

In ciuda saraciei populatiei evreiesti din targul moldovenesc, Sadoveanu surprinde si o virtute a acesteia, si anume pretuirea invataturii, fapt pe care il evoca si Ury Benador. La Sadoveanu lucrul acesta este descris cu umor, dar si cu admiratie:

,Cateodata il zaream si dimineata, mai ales in zilel ploioase, cand ulitele targusorului nostru se prefaceau in adevarate rauri de noroi. In asa dimineti, Itic Zodaru avea alta meserie: ducea in spate, la scoala ovreiasca, copiii marunti. Ii culegea de prin cotloane, de prin cerdacuri plouate, de sub guri negre de usi, ai lia cu mestesug in carca si incepea sa tranteasca prin globul adanc ciubotele-i uriase. Cei patru-cinci prunci, cu straie si batiste colorate, stateau aninati ca lipitorile de el, pe grumaz, in spate, pe umeri si pe brate. Ajuns la heider, ii descarca in bratele lui Her-Berl, un malamed lung si desirat.

Dupa cateva caraturi de acestea, chichineata invatatorului se umplea; Itic vara capul pe usa si privea minunat cum odraslele lui Israelinvata litera legii. C-o varga groasa, Her-Berl batea tactul, si copiii cantau in cor lectiile, necontenit, ceasuri intregi, cu voci subtiri si monotone.

-Invatatura-i lucru mare! zicea Itic clatinand din cap; si pornea la afacerile si nevoile lui'33

1 Este evident ca proza de tinerete pe care o aveam aici in vedere nu corespunde scrisului oriental in opera sadoveniana, numai ca nu asta ne-a interesat in primul rand in aceste pagini, ci, mai degraba, radiografierea alteritatii la nivel contextual. Alteritatea este o constanta a modelului poetic al scrisului oriental, este ,o conditie' a constituirii unui techne.. Desigur, constanta aceasta poate fi prezenta si in alt tip de proza, este mai larg cuprinzatoare decat limitele modelului nostru. Ceea ce ne intereseaza pe noi este o anume alteritate care da nastere unui anume techne. Altfel nici n-am putea avea pretentia ca ne vom pastra in marginile modelului nostru care isi are propriile determinari.

2 Mihail Sadoveanu, Calman in Opere, 10, Bucuresti, Editura de stat pentru literatura si arta, p. 634-636.

3Idem, op. cit., p. 634.

4 Idem, ibidem, p. 635.

5 Idem, Floarea ofilita, Opere, 3, editie critica de Cornel Simionescu, Bucuresti, Editura Minerva, 1986, p. 165.

6 Idem, op. cit., p. 165.

7 Idem. ibidem, p. 165.

8 Id., ibid., p. 175.

9 Id., ibid., p. 175.

10 Idem, La iarmaroc, la Meresti in Opere, 4, Bucuresti, Editura Minerva, 1987, p. 143.

11 Tzvetan Todorov, Cucerirea Americii. Problema Celuilalt, Iasi, Institutul European, 1994, p. 7.

12 aceea a comunitatii traditionale.

13 Ideea aceasta se proiecteaza sumar in observatia dupa care ,Constiinta eroului este data ca una straina, apartinand altcuiva', Mihail Bahtin, Problemele poeticii lui Dostoievski, Bucuresti, Editura Univers, 1970, p. 9.

14 intersant este faptul ca in proza pe care o vom analiza, influenta ideologica radical-nationalista lipseste, aceasta pare a fi apanaj al deznaterilor politive; in literatura interbelica de extract tematic oriental toleranta interetnica este o realitate incontestabila.

15 Pompiliu Eliade, Influenta franceza asupra spiritului public in Romania. Originile, Bucuresti, Editura Univers, 1982, p. 102.

16 Idem, ibidem, p. 104.

17 Idem, ibidem, p. 104.

18 Idem, ibidem, p. 104.

19 Lazar ¦aineanu, Influenta orientala asupra limbei si culturii romane, Bucuresti, Editura librariei Socecu & comp., 1990, p. CCXXI.

20 Panait Istrati, Chira Chiralina, Bucuresti, Editura Minerba, 1983, p.52..

21 Mihail Sadoveanu, Noptile de Sanziene in Opere, 12, Bucuresti, Editura de stat pentru literatura si arta, p. 416-417.

22 Idem, op. cit., p. 416-427.

23 Mihail Sadoveanu, Crasma lui mos Precu, Opere, 2, editie critica de Cornel Simionescu, Bucuresti, Editura Minerva, 1985, p. 291..

24 Idem, Comoara dorobantului, Opere, 3, p. 99..

25 Idem. Floare ofilita, Opere, 3, p. 141.

26. Idem, Comoara dorobantului, Opere, 3, p. 99.

27. Idem, op. cit., p. 113.

28 Idem, Floare ofilita, Opere, 3, p. 142.

29 Idem, Mormantul unui copil in Opere, 4, p. 14.

30 Idem, Isac Zodaru in Opere, 7, Bucuresti, Editura de stat pentru literatura si arta, p. 554 -555.

31 Idem Calman in Opere, 10, p. 634-636.

32 Idem, Floare ofilita, Opere, 3, p. 155.

33 Idem, Isac Zodaru in Opere, 7, p. 554-555.