Bogdan Suceava

SCRISOAREA DE RECOMANDARE

sau

DESPRE ARTA DE A STAPaNI IMAGINILE ¦I COMPARAtIILE

In ultimii ani s-au ridicat citeva voci pentru a contesta pozitia pe care o ocupa, in spatiul cultural romanesc actual, Horia-Roman Patapievici. Un raspuns amplu a fost dedicat de catre cel in discutie criticilor sai intr-o suita de eseuri publicate in ,22' la finele anului calendaristic 1996. Dar, de departe, cel mai serios cap de acuzare a fost cel al lui Sorin Matei, publicat pe web la http://members.tripod.com/~sorinmatei, respectiv in INTERVAL, nr. 2/1997. Problema e cu atit mai serioasa cu cit este corelata de autorul studiului (Sorin Matei, asadar ) de sanatatea sociala in Romania de azi. Legitim, mi s-a parut mie, si faptul merita o atenta analiza.

Lansarea eseistului H.-R.Patapievici a fost perceputa de Sorin Matei drept nenaturala, indusa in mod artificial de un grup de prestigiu care dupa 1990 si-a descoperit vocatia organizatorica. Recomandat calduros de anumite personalitati consacrate ale vietii culturale de azi ( si vom vedea mai jos care pare a fi radacina problemei ) eseistul

H.-R.Patapievici ii apare lui Sorin Matei in mod necesar anexat lor. Nimic mai nedrept, atita vreme cit debutul editorial al autorului in discutie nu se datoreaza editurii HUMANITAS, ci editurii NEMIRA, la al carei concurs el obtinuse o importanta distinctie in decembrie 1993. Autorul descoperirii este, asadar, Dan Petrescu, cel care a vazut in toti acesti ani foarte multe materiale scrise de autori romani si incredintate NEMIREI, si a fost in pozitia de a face in multe cazuri o prima judecata de valoare. Asa s-a intimplat si in dec. 1993 cu un autor de care publicul larg avea sa auda mult mai tirziu, in circumstante mai putin obisnuite pentru un autor roman de azi.

Ideea pe care o argumentez e urmatoarea: fenomenul grupurilor de prestigiu, analizat de Sorin Matei in eseul sau, este real; dar se face o mare nedreptate alegindu-se ca principal exemplu H.-R. Patapievici pentru ilustrarea unei teorii care ar fi avut nevoie mai degraba de personaje mediocre iesite din eroare la rampa. Cu H.-R.Patapievici nu e cazul. Nu suntem in cazul unui autor care sa fi avut nevoie de grupuri de prestigiu pentru a fi lansat, si aceasta deoarece ( spunea Dan Petrescu in urma cu vreo trei ani ) el are un fel de a scrie care nu se poate sa te lase indiferent. Iti pasa de ceea ce scrie el, si forta textelor sale e principala calitate ce se cere amintita aici.

De fapt, care sunt principalele capete de acuzare din studiul lui Sorin Matei ?

In primul rind, nu imi place cum e adusa in discutie calitatea lui Horia-Roman Patapievici de ,fizician de calitate necunoscuta'. Regret aceasta iesire a lui Sorin Matei, scapare de condei ce tradeaza o mai greu explicabila pornire contra autorului analizat. E in discutie aici eseistica lui H.-R.Patapievici, si nu fizica pe care a facut-o sau o face el. Ar trebui discutate explicit doar cele trei carti pe care autorul in cauza le-a publicat pina azi: una la NEMIRA ( ,Cerul vazut prin lentila' ) si doua la HUMANITAS ( ,Zbor in bataia sagetii' si ,Politice' ). Atit. Orice alta forma de judecata valorica nu cred ca ar trebui inclusa in aceasta discutie: nu e la chestiune.

Apoi, se intreaba Sorin Matei, de unde motivatia eseistului de a relata in detaliu intilnirile si experientele sale din perioada adolescentei ? Sorin Matei atinge un punct culminant scriind ca : ' [...] tinarul filozof isi gaseste identitatea numai in tovarasia unor prieteni. Legaturi din liceu sunt ridicate la rangul de intilniri astrale, tineri melancolici sunt proiectati ca profunzi ginditori, singurii care il pot intelege pe Patapievici.' Nu trebuie sa cautam prea mult dupa o explicatie extrem de clara. Chiar pe coperta a IV-a a volumului ,Zbor in bataia sagetii',

H.-R.Patapievici scrie: ,Nu stiu cum si-au pastrat altii integritatea sub comunism, dar eu m-am salvat prin prieteni. In ciuda constringerilor sociale [...] a existat un spatiu privat al libertatii, in care s-a desfasurat adevarata noastra viata.' Motivatia de a scrie un jurnal, si apoi de a analiza, stiliza si sintetiza acele texte, este explicit nuantata la pg. 240 din volumul mai inainte amintit: ,A nota zilnic ce se intampla cu tine releva

dintr-o presiune a marturisirii, care traduce o stare de neintelegere activa. A trai criza inseamna, desigur, a trai subt ( sic !) vremi. Insa a trai criza cu sufletul la dispozitia fanteziilor ei, iar cu ochii la pinda dupa semnificatia care o transcende, inseamna deja a o depasi.' Semnificatia ce transcende criza, acest joc secund al interogatiei este asadar motivatia jurnalului, si prin extensie, a volumului ,Zbor in bataia sagetii', care este sinteza acelor jurnale. Perfect legitim! gasesc eu. Nimic nu e aici fabricat sau contrafacut, mai ales atunci cand autorul daruieste paginilor experiente unice, pline de un tragism care nu necesita comentarii, experiente intime si deosebit de personale, de o sinceritate care cere multa responsabilitate si curaj. Ma gindesc aici, in primul rind, la paginile dedicate relatiei cu tatal sau, acolo unde cititorul poate simti cel mai fidel ca autorul nu se joaca de-a jurnalul, ca nu pozeaza, ca nu minte. Nu stiu daca cineva indrazneste sa acuze de nesinceritate acele pagini.

Fiecare acuzatie concreta pe care Sorin Matei i-o aduce lui H.-R. Patapievici ar putea fi inlaturata printr-o transcriere in paralel a unor pasaje din ambii autori. Cartile lui Horia-Roman Patapievici au marele avantaj de a se explica foarte bine singure. Asa incit, citind studiul lui Sorin Matei retinem un set de calificative care nu sunt la chestiune ('fizician de valoare necunoscuta'), o suita de acuzatii ce cad mai degraba pe terenul criticii literare (nu am aici spatiul, nici intentia de a lista pasaje ce se explica singure), plus o acuzatie extrem de grava, mai grava ca orice: ca Horia-Roman Patapievici ar fi profitat de prestigiul unuia dintre editorii sai pentru a se lansa pe piata romaneasca. Paradoxal mi s-a parut faptul ca atit Sorin Matei cit si H.R.Patapievici sunt amindoi de buna credinta! Cum s-a ajuns atunci la aceasta suita de capete de acuzare ?

In singura discutie (telefonica) pe care am avut-o vreodata cu Sorin Matei, l-am intrebat de ce a ales acest exemplu central al studiului sau, cind in cultura romana, azi si in trecut, ar fi fost atitea alte exemple de recomandari prin frauda. Ma contrariase alegerea singurului caz curat, un autor autentic, care ar fi izbindit oricum, chiar si fara aportul editurii HUMANITAS. Motivatia pe care

mi-a oferit-o Sorin Matei, insa, rezista.

Am urmat explicatia lui si am incercat sa inteleg mergind la sursa. Pentru aceasta, sa ne intoarcem la Tirgul de Carte bucurestean, pe 8 iunie 1995, unde editorul Gabriel Liiceanu prezinta volumul ,Zbor in bataia sagetii' publicului. (A se nota ca spunem ,editorul', si nu filozoful, nici profesorul universitar, nici altceva. Intr-o situatie data, un om intra in scena cu o calitate centrala, cu care trebuie sa ramina in acord, pentru ca rolul sa aiba sens.) Pentru a face prezentarea, dl. Gabriel Liiceanu alege formula citirii unui text de care apoi singur se indragosteste si il destineaza ulterior tiparului ( vezi '22'/ 14-20 iunie 1995 ). Ritmul prezentarii e crescind, de la o intensitate patetica medie (,Cum sa imi iert ca in prima instanta am ratat rendez-vous-ul pe care altcineva mi-l daduse scotandu-mi in fata ocazia care iti purta numele? Ca m-ai surprins somnolent si nepregatit pentru aceasta prima intilnire ?') , pina la maximul absolut de patetism pe care un autor roman l-a reusit dupa 1990 ( ,Te imbratisez, dragul meu Kierkegaard bucurestean. De fapt nu gresesc spunindu-ti ca esti un Kierkegaard al nostru: am sa spun mai degraba despre Kierkegaard ca este un fel de Patapievici danez. Caci ca si tine Kierkegaard avea constiinta misiunii lui divine: aceea de a-si trezi compatriotii, si ca si in cazul tau compatriotii l-au batjocorit;

l-au meritat tot atit de putin pe cit te meritam noi pe tine.')

Acest din urma pasaj l-a suparat pe Sorin Matei.

Cine poarta vina in acest caz ? ¦i, pina la urma, e vorba aici de vreo culpa? Poate ca da, atita vreme cit editorul isi recomanda autorul in termeni care depasesc, la nivel de ton, media admisa a decentei. Editorul este o personalitate a culturii romane, detinatorul unei autoritati zdrobitoare. si ce face el? Se pierde cu firea, stinjenind autorul cu un elogiu cum este cel de mai sus, stinjenind auditoriul de la un tirg de carte, provocind trei ani mai tirziu, la analiza atenta a faptelor, o furtuna pe web. Editorul emite comparatii care taie respiratia, flagelind o intreaga contemporaneitate in care, modest, se include. Sa nu se fi gindit Gabriel Liiceanu atunci cum vor fi citite mai tirziu rindurile sale ?

In aceste conditii, daca ar trebui retinuta vreo culpa, ea nu apartine celui ce primeste elogiile, ci aceluia care s-a lansat in aprecieri usor nepotrivite la adresa unui autor (din fericire inca) in viata. Comparatia cu Kierkegaard nu este demonstrata, ci e plasata in chip de final ce nu cere proba, desi nimic din paragrafele ce-o preced nu lasa sa se ghiceasca ceea ce are de lansat finalul. Nu cred ca asemenea comparatii, neaparat cu un reper occidental, sa intram si noi in rindul lumii, nu-i asa ? - pot sublinia o recunoastere, sau pot face vreun serviciu unui autor, unei edituri sau unui gen anume.

Inclinatia catre elogii de acest ordin, surprinsa la un editor cu prestigiul lui Gabriel Liiceanu, intr-o piata fragila si relativ lipsita de concurenta cum este cea romaneasca nu pare deloc sa fie bine venita. Sorin Matei are dreptate sa semnaleze aici o problema de sanatate (a societatii, a pietei de carte, a receptarii ). Asta se poate discuta.

¦i, in plus, ar mai fi tonul general al prezentarii lui Gabriel Liiceanu. in acest text in care, imi ingadui sa ma repet, editorul prezinta publicului eseistul Horia-Roman Patapievici, apare si o paralela imposibil de inteles intre zeul Apollo si capitanul Soare. Nu cometez aici aceasta absurditate care scapa unui scriitor atit de fin cum este Gabriel Liiceanu, cum nu doresc nici sa amintesc numarul enorm de interogatii retorice cu care prezentarea editorului e pigmentata (,Va reusi oare Patapievici[...]?', ,Cum e cu putinta acest lucru?' ,De fapt e oare cu putinta [...]?' ,Dar, daca in cartea ta [...]?' ,Inseamna oare [...]?', etc.) Nimeni nu ar fi prezentat volumul ,Zbor in bataia sagetii' astfel, in afara de Gabriel Liiceanu. Iar daca cineva ar fi scris o asemenea scrisoare privata - cum trebuia sa treaca textul respectiv - poate, din cauza tonului, n-ar fi citit-o la Tirgul de Carte. Ori, daca totusi ar fi citit-o la Tirgul de Carte, poate totusi nu ar fi trimis textul la ,22', nici in alta parte pentru publicare. H.-R. Patapievici nu ar fi avut nevoie de o asa pila patetica (nu neaparat solicitata!) in fata contemporanilor sau a posteritatii; dupa cum am vazut, cartile sale se descurca excelent si singure.

Ne putem, asadar, in chip de concluzie, intreba si noi, la fel de retoric, spre cuvenita intilnire de ton: Care e invatatura de minte, corolar de leac, a acestei neinspirate interventii a unui editor care se lasa cuprins de un entuziasm de moment? Are dreptate Sorin Matei sau nu? Ce putem spune cind autorul e de exceptie, iar prezentarea ce i s-a facut sufera de o inadecvare de ton si registru? Nu in cele din urma, fie-mi ingaduita o marturisire: ma intereseaza enorm Horia Roman Patapievici. E un autor la care ma intorc des, pe care il recitesc si ale carui carti viitoare le astept cu interes. Dar nu ne aflam in prezenta unui caz de abdicare totala. Imi rezerv dreptul de a face observatii critice textelor sau faptelor sale; de exemplu, imi pare rau ca la pg. 7 in ,Politice' a scapat o eroare. Imi pare rau ca H.-R. Patapievici si-a pus semnatura (unde altundeva decit in '22', imediat dupa alegerile din 1996) pe o scrisoare ,de adeziune' adresata noului presedinte, gest care ar putea limita libertatea unui intelectual de marca de a analiza pe actualul presedinte la rigoarea cu care au fost analizati mult mai putin scolitii sai predecesori. ¦i nu doar atit, ca mici remarci critice.

Altfel, nu as dori interventiei mele de acum decit sa atenueze marea neintelegere creata in jurul lui Horia-Roman Patapievici si sa contribuie la fidela si cinstita receptare a eseistului, independent de orice alt eveniment din mass media, prezentare a unui editor, acuzatii gratuite, polemici, formatie academica, sau orice alt criteriu ce nu are legatura directa cu volumele sale.

San Antonio, Texas, 10-11 martie 1998