Ruxandra Novac
xxx
acolo in vechea benzinarie
toate lucrurile ma strigau asa.
,Loser' -era scrasnetul carpei din usa
asa tipatul scaunelor
asa hohoteau scaietii si literele se scriau singure pe tencuiala afumata.
acolo stateam. Aveam o radiografie de la cinci ani si ma holbam
la ea in nestire. Anii acestia vinetii, cutitele grase
lovesc cu putere. Ce mai caut acum, secerat
de ce mai izbesc cu pumnii cimentul
printre piciorusele stramosilor veniti sa-mi masoare puterea?
,Tu, puisorule, tu esti cel care pierde, se induiosa unul,
noi am avut dreptate, nu-i asa, sufletel...'
Sufletul meu era afara.
Matura si i-am spus sa puna apa la fiert sa ne bem cafeaua
a venit ranjind galben a zis himm...
de ce, zic, hai nu fi ... ce rost mai au acum toate astea? ar trebui
sa ne impacam
sa ne bem cafeaua
Sufletul lamurit pune ibricul pe foc si crantane niste paine prajita
Apa fierbe, amintirile crapa, puterea mea mi se despica sub piele sub
cerul lepros, rosu, senin.
xxx
ochiul meu intre zemurile putrede ale carnagiului
si mana mamei zbarcita intinsa spre lume
ce lehamite de mine in noaptea asta, de sporii iubirii
de corpul lucios pe care-l mai locuiesc
aici, la marginea abatorului
cu oligofrena, imorala convingere
ochiul meu intr-o frumoasa compotiera de cristal
ochiul meu vorbindu-mi ca o mama
ochiul meu galben
ochiul meu ingropat
noaptea trece acoperindu-ma iar
cu scheletele pestilor, trestii, fiole albe, femei cu capete
de lacusta
flecarind sub pamant
ce sa mai inteleg, ce e realdin ce traiesc
bajbaind pe la subsuorile memoriei
sunetul dens al carnii pe oase, frica?
ochiul meu, tu, ca o plaga matasoasa, docila
xxx
spaima ne-a adunat intr-unul singur
spaima de catelul pamantului, de seringi, de cei care ne obliga sa
ne lasam de fumat
spaima de lobotomie, spaima de damblagire
de domnul contabil, de a nu crapa decat dupa treizeci de ani
spaima cumplita de cei ce ne ocrotesc
spaima de omul - pasare, spaima de Bob din Twin Peaks.
Spaima, femeia cu parul rosu, cu mainile rosii, cu barba rosie cu
tocuri inalte cu ciorapi lycra
frecandu-se de fermoarul blugilor tai
paianjenul viu mort care iese din mine
Spaima ne-a adunat intr-unul singur
de-a lungul unghiilor
ou cu unghii sunt
mirt cu unghii carnoase
tu mergi dincolo de pantecul zilelor noastre de rictusul fara greseala
tu esti mustul ce curge din glezna odaii
si micuta moartea care clantane la fereastra.