Pentru a simplifica: statul romanesc si `elita' (politica si culturala) tin mai degraba de modelul asiat, rusesc, reactivat si `perfectionat' de statul politienesc de tip comunist, in timp ce familia romaneasca si comunitatea traditionala (mai precis, ce a mai ramas din ea) apartin modelului european. Paradoxurile istoriei poporului roman fac ca, la nivelul structurilor socio-culturale, al mentalitatilor dominante, sa avem aceasta situatie anormala: `baza reprezinta, exprima, are un model socio-cultural superior celui al `varfurilor'. Dar nu unica. Cel putin, nu in istoria Europei.
Situata la extremitatea orientala a romanitatii, lumea romaneasca a prelungit o situatie ambigua, de care latinitatea occidentala a scapat inca de la sfarsitul mileniului I: clasa conducatoare era inferioara, din punct de vedere a modelului socio-cultural pe care-l reprezenta, a celor pe care-i conducea. `Evul Mediu' s-a sfarsit in clipa in care si acolo unde s-a realizat aculturalizarea aristrocratiei france, longobarde, germane, vizigote etc.
Triumful bisericii catolice si reaparitia oraselor sunt semnul finalizarii acestei aculturalizari; al iesirii la suprafata a ceea ce numim model european. Acest `model european' are trei dimensiuni determinante: crestinismul, spiritul civic, comunitar (transtribal, anti-tribal chiar) si solidaritatea dintre clasele sociale, dintre acestea si conducatorii statului (o solidaritate mistica si personala, cum au demonstrat-o, intre altii Marc Bloch si Lascien Febvre).
Aceasta noua solidaritate, feudala, personalizata depaseste solidaritatea `functionala' a civitas-ului roman (`capul' si `membrele' care au nevoie unele de altele) prin dimensiunea crestina, a dragostei reciproce, garantata si modelata de sacrificiul Fiului Omului, dintre toti indivizii-entitate. (Foedus-ul roman, devine fidelitas). Corolarul acestei solidaritati este responsabilitatea totala a celor care conduc fata de cei `pastoriti', cu tot ce presupune aceasta, inclusiv dreptul supusilor de a-l pedepsi pe `pastorul' care-si neglijeaza indatoririle.
x
Modernizarea Europei s-a realizat prin rafinarea, eventual re-definirea, rationalizarea acestui mod de a gandi statul si relatiile din interiorul sau. Natiunea s-a substituit doar comuniunii, mistica revolutionara si nationala derivand direct din mistica vest-europeana. Diferenta intre Vechiul Regim si noua lume, adusa de revolutiile americana, franceza, engleza etc., consta in de-personalizarea, abstractizarea acestei relatii in rationalizarea ei. Patria, natiunea iau locul Regelui. Iar progresul, ratiunea, poporul iau locul credintei, al bisericii.
Conceperea statului ca un organism (cu acelasi `suflet', aceeasi `credinta'), in care `membrele' (inclusiv capul), trebuie sa fie una s-a pierdut la noi aproape total sub fanarioti (procesul incepuse in clipa in care domnitorul nu mai era desemnat, fie si formal, de `starile' principatelor - vezi scena din `Alexandru Lapusneanu' de C. Negruzzi).
In popor, s-a pastrat fictiunea unui Voda, care este alaturi de oamenii de rand, care comunica cu ei dincolo de `bariera' birocratilor, a ministrilor rai si mincinosi. a functionarilor corupti etc. Inclusiv pe ea s-a bazat, multa vreme, regimul lui Ceausescu (voda era bun - ministrii rai), pe ea au marsat si Ion Iliescu si Emil Constantinescu (Ideea de a valorifica vaga asemanare fizica a acestuia cu Al. I. Cuza, pe care amicul Caius Dobrescu o avea din 1992, a fost pusa in practica abia in 1996!).
Dar, din pacate, statul roman (post) comunist e tot ce poate fi mai departe de aceasta fictiune. Clasa politica nu se simte deloc responsabila fata de cei pe care-i conduce (si asta se vede tot mai bine in ultimii 8 ani).
Daca statele moderne vest-europene pot fi definite ca niste `organisme rationalizare', cel rusesc (si cel romanesc) sunt niste `mecanisme', sunt `roboti'. Deosebirile dintre acestea nu sunt atat la suprafata (structura si denumirea ministerelor, organizarea statului, institutii si functii publice etc.), cat in profunzime (cum functioneaza acestea, de unde-si iau `energia', care-s motivatiile celor care lucreaza in ele etc.).
x
Astfel, statul occidental modern nu-si poate permite o politica evident antisociala, lovind in drepturile fundamentale si nevoile elementare ale cetatenilor, fara a se delegitima. Functionarii, indiferent de nivel, au obligatiile feudalului, ale contractului social (retradus in limbaj modern). Functionarul nu tine de o alta ardiune, de o alta sfera socio-politica decat cel pe care-l `serveste'.
Statul comunist, `rationalizeaza' statul asiat, de ocupatie. De fapt, reia si remodeleaza `rationalizarea' facuta de Petru I. Nu intamplator, ideea lui Lenin era ca, daca 2-300.000 de boieri au putut conduce timp de secole Rusia, bolsevicii, cam tot atatia la inceputul primului razboi, o vor putea la fel de bine conduce in viitor.
Statul, functionarii tine de alta ordine, de alta sfera socio-culturala decat supusul pe care-l `conduce'. (Nu uitati prea usor formula: `P.C.R. -forta politica conducatoare a societatii). Statul, functionarii nu sunt limitati, in raportul lor cu societatea, cu omul de rand (inexistent, de fapt, in limbajul comunist, el era `forta de productie', alaturi de tractoare, camioane, freze, etc), nici macar de `cele trei legi ale roboticii', inventate de I. Asimov.
Crestinismul si spiritul civic (comunitar, trans-tribal) sunt - inca - elemente fundamentale ale orizontului socio-cultural al oricarui roman. Cel de-al treilea element, care defineste europenismul, lipseste insa sau e substituit mereu de alteceva. (Exista nevoia `organului', exista `amintirea' sa, a functiilor sale, dar acesta... lipseste.
Mereu, cetateanul spera ca omul politic, clasa conducatoare se vor arata responsabili si e dezamagit sistematic. Un exemplu, rastocit: participarea la vot a fost, surprinzator de mare dupa 1990).
In lipsa responsabilitatii clasei politice, vizavi de cei pe care-i `conduce', a sistematicei de solidarizari a acesteia, cea de-a treia componenta a europeitatii nu se poate (re)constitui. Ei i se substituie, la nivelul omului obisnuit, o solidaritate `globala', difuza, dar nu mai putin puternica, bazata pe apartenentala asumarea acelorasi valori socio-culturale si a mandriei (legitime si legitimatoare) de descendenti ai celor care au fost (si sunt) modelul societatilor occidentale: romanii.
Dar, divortul dintre stat si societate, definitoriu pentru epoca zisa comunista, de fapt a colaborationismului cu un ocupant `extern' (rusii), urmat de `ocupatia interna' a nomenclaturii comuniste romanesti, au impins solidaritatea romaneasca -reala, repet, si asta s-a vazut in momente de criza - spre forme (si mentalitati) premoderne.
In epoca moderna, solidarizarea, `legatura mistica' intre elita si mase, se realizeaza pe baze ideologice - fie in revolutii, fie in razboaie nationale (de aparare, de constituire a statului national, de independenta, de afirmare a natiunii ca natiune dominanta, superioara).
La noi, dupa revolutia de la 1848, dupa Unirea din 1859, a urmat razboiul de independenta din 1877. `Povestea unei coroane de otel', scriere comandata, de propaganda, unde nu se vede nimic din talentul lui George Cosbuc, incearca, intr-un limbaj voit `popular', `arhaizant', sa-l prezinte pe Carol I ca pe un adevarat `Voda', sa-l impuna astfel imaginarului colectiv. Esec la prima generatie - in 1907, Carol mai era perceput, in balade, ca `lege de neamt', spre deosebire de Cuza, Ghica, Štirbei (?!) - dar succes propagandistic pe termen lung.
Adevarata `sudura' s-a produs abia in primul razboi mondial. Ea a fost atat de reusita incat comunistii, colaboratorii rusilor, au trebuit sa distruga atat intreaga elita (considerand ceva renegati) cat si in baza socio-economica a taranimii. Abia dupa 1970, primul secretar al P.C.R. a putu juca rolul lui `Voda' - inclusiv fiindca in 1968 a aparut ca ne-a salvat de invazia rusilor.
Solidaritatea romaneasca e una aparent nestructurata: toti romanii sunt frati. E o repliere (nu prima) pe comunitatea traditionala, o revenire la o cultura, o societate de tip semantic (in terminologia lui I. Lotinau), in care partea se identifica cu intregul. Cultura greco-latina era - si ea - de tip semantic, iar un roman, cetatean roman, se identifica cu Roma; replierea se face cu la un model bazat pe clan, sau trib (inexistente, practic, in istoria comunitatii traditionale romanesti, ci la radacinile romane. Mai precis spus, la acea comunitate descinsa din civitas-ul roman, care se definea inclusiv in opozitie cu sau prin `ignorarea' stapanilor (migratorii)de la un moment dat.
Revolutionarii din 1989 nu si-au pus realmente problema institutiilor statului, care ar trebui restructurate din radacini, eventual dupa modelul occidental cum se facuse - treptat - inainte de ultima ocupatie ruseasca. Pentru ca revolta impotriva regimului comunist a fost si o revolta impotriva statului la care, sa subliniem, a participat o minoritate. Neintelegerea, la nivel national, a specificului societatilor si politicii moderne, din tari cu o evolutie `normala', a facut posibila atat `fenomenul Piata Universitatii', cat si - simultan - victoria in alegeri a neocomunistilor la alegerile din 1990.
Cu abilitate, atat demonstratiile impotriva regimului Iliescu din ianuarie - februarie, cat si demonstratiile din Piata Universitatii au fost prezentate ca manifestari anti-sociale, de rupere a solidaritatii comunitatii romanesti redevenite libera (si, desigur, de atac `dusmanos', venit `din afara' impotriva lui Voda). Minerii s-au simtit perfect indreptatiti sa actioneze, in numele modelului de solidaritate (superioara) pe care ei l-ar fi reprezentat. Asta, dincolo de orice manipulare si, de fapt, permitand manipularea.
x
Statul adversar al societatii civile (cel comunist) devine, cel mult, dupa 1990, dupa compromiterea sa si `deghizarea' intr-unul de tip occidental, unul `paralel' societatii. Statul si societatea nu sunt parteneri, ei par a trai in lumi diferite. De aici mirarea occidentalilor ca anumite persoane din structurile statului sunt prezente, ca simpli particulari, la intrunirile, dezbaterile organizatiilor nonguvernamentale ale a aceea ce ne place sa numim societate civila romaneasca. `Schizofrenia' de care vorbeam la inceput face ca acelasi individ sa joace, alternativ si la fel de `iresponsabil', doua roluri - de functionar al statului de tip rusesc, asiat, pe de o parte, si de membru al unei comunitati cu valori (vest) europene, pe de alta parte (al caror continuator, modern, i se pare ca sunt O.N.G.-urile).
Ši aici am pus, cred, degetul pe rana care ne doare: cat de europeni suntem - si, mai ales, cum? Pentru mine, raspunsul e clar: la nivelul `bazei', al valorilor personale, familiale, comunitare, romanii sunt - fara discutie - europeni. La nivelul institutiilor statului, al mentalitatii `civice' moderne (civism care depaseste nivelul comunitatii traditionale, al micro-grupului), al relatiei institutiilor publice cu cetateanul (si reciproca) etc., suntem mai aproape de `modelul rusesc' decat ne vine a recunoaste.
Exagerez? Sa luam `Grupul de Dialog Social' (si revista sa, `22'). Grupul e, de fapt, unul extrem de exclusivist, de intelectuali `de elita' (unii dintre ei fii ai nomenclaturii culturale si politice din timpul comunismului), care dialogheaza cu... personalitati si institutii din strainatate sau cu personalitati si institutii ale statului (eventual, vedete mediatice). Dialogul cu `populatia' se realizeaza prin anchete sociologice si prin scrisori de la cititori, aproape exclusiv superaprobative, `pe linie'. Grupul este, in fond, un grup de putere, bazat pe controlul relatiei cu exteriorul (pe cat mai multe canale posibile) si pe `dialogul' cu statul, in numele `populatiei'. Tot mai evident, grupul e o interfata, un intermediar politic si social, cultiral, care nu reprezinta decat propriile interese, interesele membrilor sai si atat.
Dincolo de natura-i catilinara, se pare ca Stelian Tanase a fost obligat sa plece de la revista `22' si fiindca, luand de bun numele grupului, a vrut sa infiinteze nuclee, grupuri de dialog in cat mai multe orase din tara.
Nu ma credeti? Cititi revista `22' si-mi veti da dreptate.
x
Una din auto-propulsatele `constiinte ale neamului', mare sef la Alianta Civica, ajunsa mai an cu treburi `civice' (ah, sinistre ghilimele, de ce trebuie sa le folosesc si pentru cuvintele sacre!) la Giurgiu, s-a dus la inspectorul scolar general al judetului ca sa puna o pila: o cunostinta a `constiintei' sa fie numita director la o scoala. Inimaginabil (dar normal), inspectorul general in cauza a refuzat. Inimaginabil (si tot normal), `constiinta' a obtinut ce-a vrut, intervenind la minister: ca tot au castigat `ai nostri' alegerile.
Acum, ce, sau cine, e de vina: spiritul civic, organizatia sau mentalitatea neocomunista, de ciocoi al fostului membru (marunt, maruntel, dar ducand-o evident foarte bine tot timpul) al nomenclaturii comuniste, (re)devenit `constiinta nationala'? Cum sa distingi? Aruncand apa murdara din copaie, nu risti cumva sa arunci si copilul? De aceea, aici, incerc sa analizez mentalitati, modele socio-culturale si evit (pe cat posibil) sa dau nume, mai ales in cazurile delicate. Nu ma ascund dupa degete. Daca cereti nume, cititi `Jurnalul' lui Paul Goma.
x
Insa, unul dintre `efectele perverse' ale jurnalulu, utilizat cu abilitate de cei pusi in cauza, a fost acela ca, personalizand excesiv, neinstistand pe o anumita mentalitate si structura a puterii pe care cei `atacati o reprezentau (direct sau indirect) s-a creat, pe de o parte, senzatia ca Paul Goma exagereaza (` nu se poate ca oameni asa draguti, asa de inteligenti sa fi fosti asa de lasi, sa fi colaborat atat cu un regim care le-a facut, si lor, atata rau') si, pe de alta parte, a (re)alimentat dispretul complexat al altor categorii sociale, de la muncitori (`noi muncim, cu gandim') la fostii activisti, securisti, militieni (`n-am avut eu dreptate, intelectualii astia-s o adunatura de netrebnici').
Evident, Goma are dreptate. Insa punctual. (in 95% din cazuri), dar punctual. Mizeria din lumea culturala nu era decat o prelungire, poate atenuata, a mizeriei umane, a atrocitatii relatiilor interumane din intreaga societate. Uniunea Scriitorilor, de exemplu, era `ultimul cerc', cum l-a numit Soljenitin, un fel de `limb' al Infernului. Goma, are dreptate sa-i contrazica pe cei (majoritatea) `rezistentii prin cultura', care afirma, ca U.S. era cel putin `Purgatoriul', ea, U.S., nu era decat o `margine' a Infernului, produsa si tolerata de acesta. Dar pozitia lui Goma i-a permis Anei Blandiana (si altora) sa `pulseze', numai nitel, dar indeajuns: inclusiv dizidentii erau `produsi' de sistem, de Infern, erau parte componenta a acestuia. Deci, dizidentii nu au nici o indreptatire morala superioara celorlalti `pacatosi' din Infern. Cel mult, au un statut egal cu cei din `ultimul cerc', `din limb'. Ši sum dizidentii `n-au opera', iar ceilalti `au' (ce opera, impusa cum, de cine, nu mai conteaza)... e evident cine trebuie sa vorbeasca in numele `maselor'. Cine? Tot cei care au vorbit si inainte. Ei cunosc Infernul, desi n-au facut parte din el. Mica sofistica a intelectualului (semi)oficial din Est.
x
Cum spuneam, comunismul a `reactivat' cateva din tarele statalitatii romanesti moderne; mai mult, distrugand sistematic baza socio-economica a comunitatii traditionale romanesti, prin cooperativizare fortata si indutrializare aberanta, a diminuat si destructurat (o parte din) valorile europene ale romanului obisnuit.
Am spus industrializare aberanta; da, din perspectiva unei societati normale, nu si din cea a ocupantului si a colaborationistilor romani. Zonele de maxima rezistenta (inclusiv armata, pana spre 1960) sunt exact zonele in care solidaritatea comunitara, valorile traditionale s-au pastrat cel mai bine: Fagaras, Hateg, Banat, Maramures, Bucovina etc.
Normal, iarasi, sunt zonele cu aoamenii cei mai `descurcareti', mai, `capitalisti', dupa 1990.
Crearea de adevarate enclave anticulturale (cartierele muncitoresti, bazinele carbonifere) era o necesitate obiectiva a unui regim de ocupatie. Abia scos din cadrele sale culturale normale, individual putea fi transformat intr-o `forta de productie' si `un agent al noii oranduiri'. De-culturalizarea individului insemna si transformarea lui intr-un instrument al statului de ocupatie. Nu intru in amanunte, acum.
Dar individul nu poate fi `remodelat' 100%. De aici nesfarsitele personalitati `schizofrenice' din Romania postbelica. Pe de o parte, valorile normale, europene, ale familieisi comunitatii traditionale, pe de alta parte valorile statului birocratic, in variante sa ce mai sinistra. Raul adanc din fiecare din noi, din mentalul colectiv iese abia dupa revolutie la iveala, in toata gravitatea sa. Manifestarile celei mai aberante, pe care le detectam peste tot in jurul nostru, nu sunt decat efectele uneide-culturalizari majore. Care - si aici e primejdia - a atins, se pare, mult mai grav pe tinerii din orase, care sunt, obiectiv, in avanpostul modernizarii/ modernitatii. Pe cei care sunt cel mai departe de mentalitatea romaneasca traditionala legata de comunitatea rurala in principal. `Elitele' sunt `non-culturale', in timp ce `baza' are o reactie culturala de tip recesiv.
Riscul major: adancirea prapastiei intre `elite' si `populatie', sursa sigura a perpetuarii sub-dezvoltarii, a perpetuarii statului Romaniei de semi-colonie.
x
La concursul `Miss Boboc' din acest an, de la Facultatea de Štiinte a Universitatii `Transilvania' din Brasov, li s-a pus candidatelor (fete dragute, dezghetate, occidentale in port si-n priviri, in mers si viers, studente la Drept, Matematica, Mecanica si Medicina), intre altele, intrebarea: `Ce-ati dori, daca ati avea puterea sa infaptuiti un lucru, un sibgur lucru?' Candidatele, au raspuns: `Sa fie pace', `Sa nu mai fie razboaie', `Sa nu se mai omoare oamenii in razboaie'. Costel Dragan, simpatic reporter radio, nu s-a putu abtine si-a exclamat: `Fetelor, dar voi cititi `Scinteia!'. Nu, fetele nu citesc `Scinteia', nici nu cred c-au citit-o vreodata (au 19 de ani, cand a disparut `Scinteia' aveau 10-11 ani). Asta nu le impiedica, insa, sa o citeze.
x
Semi-colonie? Cand? Cand luptam impotriva capitalistilor? Exact atunci. Cum a demonstrat, intre altii, Fernand Braudel, nu exista, practic, autarhie in sistemul economic mondial. Nu exista nici in secolul al XVI-lea `pe cap de locuitor', in Principate, subordonarea politica fata de turci mergand mana in mana cu reorientarea comercului exterior al acestora, dinspre nord-vest spre sud. Dar'mite in plin secol XX.
Din clipa in care sovieticii au renuntat (provizotiu?!?) la revolutia mondiala, la revolutia permanenta, sistemul comunist s-a integrat in sistemul economic mondial. `Maretele realizari' socialiste, din anii `30 (combinatul sindical de la Magnitogorsk, livrat `la cheie' de Mac Kee Corporation, barajul de la Dnieoropetrovsk, facut de americani, la fel, rafinariile Baku 2, construite de Universal Oil Products, Badger Corporation si Company) au fost realizate cu planuri, ingineri si tehnologie `capitaliste'. In 1932, Anglia exporta in U.R.S.S. 80% din productia sa de masini-unelte, iar S.U.A., in 1931, 60% din productia sa. `Maretele realizari' au ajutat - si ele - Occidentul sa iasa din cumplita recesiune declansata in 1929.
Ambitia rusilor, si a `democratiilor populare', a fost sa-i depaseasca economic pe occidentali, sa-si inlocuiasca statutul pe `periferie' sau `semiperiferie' cu acela de `centru' (in termenii lui Immanuel Wallerstein). Dar specificul societatii (hipercentralizata, superbirocratica) si mentalitatea dominanta (una pre-rationala, `magica', non-pragmatica) i-au impiedicat sistematic. A fost un fel de incercare de a sari peste propria umbra. S-au preluat sistemele americane: lucrul la banda, concentrarile industriale etc., dar cu metode asiate. S-a investit in cercetarile fundamentale, dar acestea erau `secrete'. Štiinta si tehnica au fost puse `in centru', dar au fost tratate ca niste `procedee magice', s.a.m.d.
Tot timpul, fie statul (de stil asiat), fie mentalitatea (premoderna) au deturnat orice `mare salt inainte'. Tragice si hilare in acelasi timp, eforturile comunistilor de a castiga competitia economica, de a iesi din statutul de dependenta stiintifica si tehnologica fata de Vesr, au insemnat nu doar uriasa risipa de mijloace si energie, ci si adancirea statutului de semicolonie, `amanetarea viitorului'. Hrusciov si obsesia sa (transmisa si celorlalti dictatori comunisti) de a avea mai multi ingineri decat americanii a dus la devalorizarea inginerului, la deprofesionalizarea acestuia, a lasat lumea comunista fara ingineri adevarati. Ideologizarea disputelor stiintifice, transformarea lor in dispute `teologale', transate de autoritatea politica, i-au lasat pe rusi fara o agronomie, zoologie de varf; `combaterea' computerelor i-a plasat in afara erei informatice etc. `Politizarea' economiei si a stiintei sociale a insemnat, de fapt, revenirea la (mentinerea intr-o) o mentalitate premoderna. Marele handicap al fostelor state comuniste este lipsa specialistilor. Ea este mult mai grava in Rusia si in statele din C.S.I. (cu peste 3 generatii in comunism), ca si in tari care abia demarasera industrializarea (Romania, Bulgaria), sau nici n-o pornisera (Albania).
Comunistii n-au produs specialisti, dar au produs vechilii, intermediari. Au produs acea categorie care, in India, Africa sau aiurea, intermedia intre colonialisti si `bastinasi'. La functii similare, mentalitati similare.
x
Intocmai fiilor varfurilor statelor din America Latina sau Africa, fii nomenclaturii de varf din Est au ajuns... In Occident: fata lui Stalin, nepoata lui Hrusciov, fata lui Honneker (in Chile, dar tot era Chile mai Occident decat R.D.G.!), Valentin Ceausescu, copiii lui I.G. Maurer, Gheorghe Apostol s.a.m.d. Sensul `scurgerilor' de miliarde de dolari in afara tarii, din ultimii 8 ani, au aceeasi semnificatie: bani pentru copiii stabiliti `in centru' sau pentru `pensie', pentru o batranete linistita `in lumea civilizata' (unde, normal, se retragea si pensionarul administratiei Indiilor dar si traficantul de sclavi, ajuns la o avere confortabila).
Daca, dupa debarcare, sefii din Este nu plecau (intocmai dictatorilor `norocosi' din lumea a treia) in `putredul Occident' era, in primul rand, fiindca nu erau lasati s-o faca; apoi, pana prin `70-'75, nu prea aveau bani `buni', din Vest si, nu in ultimul rand, fiindca `lunga era mana K.G.B.-ului').
x
Intocmai samanilor, vrajitorilor tribului, savantii aveau locuri speciale, ascunse in paduri, inaccesibile muritorilor de rand, in care isi pregateau `vrajitoriile', in care obtineau noi `secrete ale zeilor'. Exemplu: Academogorsk, orasuil vrajitorilor secolului XX, ascuns in taigaua siberiana, orasul interzis, care nici macar nu figura pe harti.
De aceea, revolta unui `vrajitor', si inca a unuia de frunte, a avut efecte devastatoare asupra intregului sistem - vezi `cazul Saharov'. Comparati impactul pozitiei sale cu posibilul impact al oricarei luari de pozitie a 100 de laureati ai premiului Nobel in America.
La noi, `samanul' Ion Manzatu, fizician, autor de S.F., descoperise `apa vie'. Ši tot cerceta la ea. `Savanta de renume mondial' chiar i-a facut un institut special. Cercetarile au continuat si dupa revolutie, costandu-ne miliarde de lei, fiindca samanul a devenit presedinte al Partidului Republican (model american 100%), apoi vicepresedinte P.D.S.R. (model romaneasc 100%).
x
`Elitele' noastre nu stiu sa produca (ceva necesar) si sa vanda acel produs (cat mai mult, cat mai multora); ele stiu doar sa traficheze. De aici, proliferarea mafiilor de tot felul, la adapostul institutiilor statului, in colaborare cu functionari ai acestora, de aceea aliantele cu zonele `marginale' ale sistemului economic mondial. Rezistenta in fata reformelor este nu la nivelul poporului, ci al `elitelor' (indiferent de partid, indiferent de doctrina cu care-si condimenteaza discursul).
Intarzierea reformelor structurale, nerespectarea acordurilor cu F.M.I., cu efecte catastrofale pe termen mediu si lung, sunt doar partea ce se vede a unei lupte, cu toate armele, pe toate fronturile intre o economie si o mentalitate `normale', de tip occidental si economia `marginilor', una care se retrage permanent din fata celeilalte. Lasand in urma insa - atentie! - `pungi' de subdezvoltare, care, ele, sunt parti componente stabilizate chiar ale `centrului' (satisfac nevoile `ascunse', `imorale' ale societatii de consum: droguri, prostitutie etc.). `Natura' care cedeaza in fata avansului Orasului se transforma in Parc, Peluza, Gradina (dar si in Curte din Dos!).
Din parteneri ai Occidentului, din salariati ai acestuia, riscam sa ajungem servitorii lui (vechilii sunt gata antrenati, printre noi - unii practica discursuri `internationaliste', altii sunt `super-nationalisti' - ce conteaza? Au facut, fac, aceeasi treaba pentru `sahibi').
x
Statutul - exhibat - de cetateni de rangul trei, pe care-l aveam pe vremea shop-urilor, revine, pas cu pas.
Ši culmea, `adevaratii' occidentali nu vor asta! De ce? Fiindca `servitorii' sunt - pe termen lung - nerentabili, fiindca suntem - geografic - prea aproape de centru si pentru ca Occidentul e in criza de oameni. Romanii sunt printe putinele popoare care, cu valori europene la nivel familial si comunitar, nu au fost prinse in circuit. In conditiile in care, pentru a se dezvolta - si asta e-n codul genetic al `capitalismului' - Occidentul a fost obligat sa faca apel la oameni cu valori socio-culturale profund diferite de ale sale.
x
Romania e, iar, intre doua lumi, pe un limes. Pe linia intre Occident si Orient defapt, intre economia de piata, concurentiala, pe cat se poate de libera si ceea ce occidentalii numesc crony-sistem; al `licentelor' de tot felul, al scutirilor de vama (pe o zi, o saptamana, pentru un anume produs), al asocierii intre structurile statului si cele ale economiei `la negru', al `inginerilor financiari' etc.
Intre `lumea veche', a securistilor, activistilor, traficantilor de tot soiul si `lumea noua' a celor care vor o afacere simpla, cinstita. legislatia aberanta, functionarii corupti, mamutii industriali, monopolurile de tot soiul, concentrarea economiei in F.P.S.-uri si F.P.P.-uri (forme, mereu rebotezate, tot ale birocratiei statului) sunt piedici nu doar in calea investitiilor occidentale, ci si in fata adevaratilor oameni de afaceri din tara. Intre unul care face `bisnita' in Turcia si Ungaria si un `inginer financiar' il prefer pe primul: el macar imiaduce produse ceva mai ieftine decat in magazine, in timp ce al doilea ma fura, ne fura cu complicitatea sistemului birocratic.
Unde se plaseaza `elita' noastra. Dupa cum au actionat in ultimii 8 ani multi din politicienii `democrati', ba chiar multe dintre `constiintele' societatii civile, tind sa-i plasez mai aproape de `inginerii financiari' decat de taranul/muncitorul devenit `bisnitar'.
Nu merg pana acolo incat sa spun ca principala piedica in integrarea noastra in Europa sunt `elitele' produse de comunism. In primul rand, fiindca acestea nu sunt omogene, nici ca provenienta, nici ca dotare, nici ca mentalitate. Echilibrul poate evolua spre asumarea responsabilitatilor, in primul rand fata de propriul popor. Nu-s vorbe mari. Romania moderna s-a nascut datorita burgheziei ardelenesti, care nu si-a gasit locul in Imperiul habsburgic (a fost impiedicata si si-l gaseasca) si unei minoritati de boieri romani, `satui de greci' si dornici sa `intre in Europa' (Modele, aici, Dinicu Golescu).
Ambele s-au intors spre comunitatile din care proveneau, s-au simtit solidare cu acestea si si-au asumat responsabilitatea de a le reprezenta. Dincolo de `jocul'socio-economic (vezi `Mos Ion Roata si Unirea') afirmarea valorilor specifice, traditionale, romanesti si europenizarea, modernizarea au mers mana in mana. Tocmai pentru ca `radacina' valorilor noastre socio-culturale e una neindoiod europeana.
Atunci, sa ne intoarcem la origini'? Care origini? La geto-daci, la civilizatia tip Cucuteni, la omul de Cro-Magnon, la neanderthalieni? Sa fim seriosi! `Fundamentalismele' sunt produse ale modernitatii, simptome ale esecului (momentan al) integrarii.
Sa devenim hiper-moderni? Mai intai, vorba ardeleanului, `sa stam si sa cugetam'.
x
Lumea (post) moderna este, oricum, una a marilor birocratii, in care structurile de adancime (si de rezistenta) ale tuturor societatilor sunt fie deformate, fie ocultate, fie re-traduse intr-un (in favoarea unui)discurs `unic'. Intre dictatura comunista si `dictatura' consumului si a modei e o deosebire tipologica destul de mica - si unde mai pui ca au radacini comune, ba chiar `functii' similare: sa `controleze' masele in numele maselor.
Totusi, totusi, totusi... consumul si moda chiar au in centru omul, fie si unul redus la dimensiunea sa biologica, cel mult `hedonista'. Desi, desi, desi... satisfacerea (ba chiar inventarea) a noi si noi `trebuinte trupesti' nu duce obligatoriu la `despiritualizare'; cel mult e un `revelator' pentru o anume `goliciune sufleteasca' de care nu eram constienti pana acum. Paradoxal, dar cresterea bunastarii e si o noua proba, o noua pierdere a inocentei, o alta `alungare din Paradisul' lui... `ce n-as fi facut eu, dacaaveam mijloacele necesare'. In mijlocul lumii `tututror posibilitatilor' te trezesti singur si gol, eventual tu si cu femeia ta (barbatul tau), care nu mai este o fiinta, ci unul dintre obiectele dorite. Castigi libertatea (absoluta?), dar pierzi... Comunitatea /Comuniunea.
tarile care au suportat cel mai bine socul modernizarii, care sunt in avangarda bunastarii si a progresului stiintific si tehnologic, sunt -normal, iar nu paradoxal - tocmai cele care au stiut, au vrut (si au avut timpul necesar) sa reformuleze - adica sa pastreze - structuri comunitare specifice, un `ambient' socio-cultural facut pe masura omului dintotdeauna (adica grupuri, comunitati nedepasind 1++-150 de indivizi - vezi, daca nu crezi, si Desmond Morris `Maimuta goala').
Aceste structuri comunitare specifice pot sa difere - aparent - mult intre ele: de la comunitatea montana a elvetienilor, la cea japoneza (combinatie de clan si casta) sau la comunitatea colonistilor americani. Important este ca exista o tesatura pe care `se deseneaza'; sau, exista o `plasa de siguranta' pentru orice acrobatie socio-culturala, pentru orice aventura, economica sau tehnologica.
x
Riscurile `strategiilor fatale' (vorba lui Baudrillard) sunt mai mari la noi decat la ei (adica la americani, elvetinei, germani, japonezi, suedezi, francezi s.a.m.d.). Pe de o parte, fiindca totalitarismul comunist, destructurand societatea, pentru a o putea domina, remodela, a distrus in buna masura `retelele' si `anticorpii culturali' traditionali. A fost ca o terapie de soc, care - pentru a inlatura o maladie, subdezvoltarea, sa zicem - a dat peste cap, a deteriorat intreg sistemul imunitar al organisumului. Pe de alta parte, obsedati cum suntem sa nu pierdem trenul occidentalizarii, avem tendinta sa luam aceste `strategii fatale' drept adevaratele cauze ale succesului economic al Occidentului. Ajungem sa inlocuim tonele de otel pe cap de locuitor ale comunistilor cu hectolitrii de coca-cola pe cap de locuitor ai societatii de consum.
Lumea noastra e una destructurata la baza si hiperbirocratizata la varf. Oasele sufera de osteoporoza avansata, iar creierul e sclerozat si pielea s-a transformat in scoarta de copac. Doar `carcasa' statului pare a mai tine organismul societatii laolalta si in picioare.
Nu-i chiar asa. Dar, atentie!, lupta impotriva birocratiei nu poate merge decat mana in mana cu o reala descentralizare, cu o revenire - in spirit modern si tinand cont de mutatiile socio-economice intervenite, de modificarile din mediul cultural - la valorile si structurile realmente rezistente, eficiente: ale comunitatii traditionale romanesti. Altfel, ne lasam prada `birocratiilor informale' de tip mafiot.
O politica - cu adevarat nationala si europeana in acelasi timp - cere atat (re)constituirea unei elite reale, responsabila, legata `organic' de restul societatii, in primul rand prin reorinetarea prioritatilor, prin investitii masive in invatamant si cultura (adica 10-15% din P.I.B., cum fac japonezii, nemtii, coreenii-de sud, fireste - si elvetienii, nu jalnicul 3-3,5% de pana acum), cat si deplasarea deciziilor (si posibilitatile financiare de a le concretiza) care privesc comunitatile la nivelul acestora.
x
Nu putem spera - in viitorul imediat - descentralizare, o asumare de functii si responsabilitati specifice (care merg de la asigurarea ordinii publice pana la intretinerea si construirea scolilor, repararea si intretinerea drumurilor etc.), asemanatoare celor din S.U.A., Japonia, Germania, Franta; dar macar la situatia din perioada interbelica ne-am putea intoarce.
Atat de trambitatul `spirit civic' se (re)invata facand treaba, facand ceva util pentru tine si pentru cei in mijlocul carora traiesti, rezolvand problemele concrete, imediate sau de perspectiva, ale unei anumite comunitati, prin asumarea responsabilitatilor de catre membrii acestora.
`Teoria ca teoria, da' practica te omoara'. Pana acum, avem mai degraba un `spirit civic-birocratic' sau `civic-comentator'. Prea multe O.N.G.-uri, ca sa folosesc si eu noul limbaj de lemn, a caror principala functie e plimbatul de la o conferinta la alta, obtinerea de burse si ajutoare... pentru a monologa sau a papagalici lucruri invatate de la altii.
Partenerii acestor O.N.G.-uri sunt prea adesea `aparatcici' internationali sau locali, oameni ai noii birocratii (inclusiv non-guvernamentale), in care repede se integreaza si membrii cei mai activi ai `societatii civile'.
Cand se adreseaza `populatiei', noii apostoli ai spiritului civic (prin ce birouri ori fi mucezit pana in 1989!) au aceeasi (straveche) atitudine a elitei romanesti de tip fanariot: dau lectii `bastinasilor'. Valorile promovate, cele occidentale sunt pentru ei vorbe, fraze, discurs; in nici un caz nu sunt regandite din perspectiva necesitatilor reale, actuale ale societatii romanesti, nu sunt regandite pe baze a ceea ce realmente am fost si suntem, ci pe baza a ceea ce ar trebui sa fim.
Vechi reflex comunist; de altfel, ar trebui facut un sondaj pentru a vedea cati dintre noii activisti ai `societatii civile' provin din fostii activisti U.T.C., U.A.S.C.R., P.C.R., U.G.S.R. etc.
x
Admirabilul Claude Karnoouh, un adevarat prieten al nostru, intr-un interviu din `Contrapunct':
`imi aduc aminte ca, intr-un sat (din Ardeal, n.m.), oamenii aveau nevoie de un telefon public si sa se asfalteze drumul principal. Dar ei, in fata primariei, vorbeau despre admiterea in NATO, nerealizand ca trebuie sa se ocupe ca viata lor zilnica sa fie un pic mai buna. De fapt, crearea unei democratii zilnice este o adevarata pedagogie. Ea nu se face, iar cei care ar trebui s-o faca, inteclualii, se plimba in strainatate si fac conferinte, discutii interminabile... Imi amintesc ca la Cluj niste studenti au vrut sa creeze un club ecologist. Fiind strain, nu puteam fi membru, dar am acceptat sa ii sfatuiesc. Ei mi-au spus ca pentru inceput vor proiecta niste filme facute in Australia despre protejarea cangurilor. Bine, am spus eu, mie imi plac cangurii, pentru ca sunt animale simpatice, dar problemele din Ardeal nu au nici o legatura cu cangurii. De exemplu, raurile, care trec prin mijlocul satelor din apropierea Clujului arata ca o buda. Trebuie sa mergem in fiecare sat si sa le explicam oamenilor ca nu se mai poate, ca asa ceva nu e frumos, dar nici sanatos. Este de neacceptat pentru ei, nu, pentru noi. Sa mergem cu grebla si cu un sac de plastic si sa le aratam ce trebuie sa faca. Cineva mi-a spus ca asta e munca de activist comunist. Daca o munca pedagogica colectiva ca propaganda comunista, eu nu mai am nimic de facut'.
Una e sa re(inveti) vocabularul democratiei si alta e sa-ti reamintesti cum sa faci treaba - cum sa lucrezi alaturi de ceilalti pentru repararea si intretinerea drumurilor, pentru curatenia de primavara si de toamna - si cum sa fii responsabil, inclusiv fata de mediul inconjurator.
Celebra `munca voluntara' (vorba lui Ion Stratan - un oximoron), `munca volu-musai' ne-a adus in postura jenanta de a sta si a ne hlizi la niste `apucati' de straini care vin si aduna gunoaiele din jurul blocurilor noastre sau din parcurile in care se joaca copiii nostri.
Daca primarul chiar pune mana si face treaba si nu `se face ca munceste', ca Mircea Dinescu, pentru camera de luat vederi, oamenii-si reamintesc vechile obiceiuri.
x
Cooperativizare. Doua sate (comune) din tara Fagarasului: Šinca Veche (atestata inca din secolul XIII) si Šinca Noua (infiintata pe la mijlocul secolului al XVIIII -lea de cateva familii plecate din Šinca Veche). Pana in jur de 1960, sincanii vechi, cu un pamant mai bun si cu o tehnologie agricola discret superioara, erau evident mai bogati dect sincanii noi. Multi gospodari din Šinca Veche, de exemplu, vindeau anual peste un vagon de cartofi.
A venit cooperativizarea. Šinca Veche a fost `prinsa'. Šinca Noua (mai la munte, cu pamant `mai prost') a scapat. Ši raportul s-a inversat. Locurile celor din Šinca Veche (livezi, fanete, araturi) au ramas nelucrate, nu s-au mai construit mai deloc case noi. Casele vechi (din caramida marea majoritate) se daramau incet, incet.
Cei din Šinca Noua: au platit cotele (infernale), s-au luptat (la propriu chiar) cu mistretii si ursii care le distrugeau recoltele din camp si livezi (dar fara arme de foc, nu, zona era `rezervatie de vanatoare' pentru Maurer, apoi Ceausescu), au lucrat, au lucrat... zi si noapte - ziua la camp, noaptea paznici la uzinele din Zarnesti sau Brasov. Ši-au facut case noi, mari, din caramida (la 1960 majoritatea caselor erau din lemn). Ši-au cumparat cositori mecanice, autoturisme, tractoare (dupa 1990, la 400 de case sunt peste 100 de tractoare). In 30 de ani au devenit mult mai bogati decat cei din Šinca Veche.
A venit revolutia. In primavara lui `90, cei din Šinca Veche si-au impartit pamanturile - pe vechile hotare, pe care le stiau toti - si s-au apucat de treaba. Sunt energici, ambitiosi, descurcareti, harnici. Au pamant mai bun. Dar cine stie cant au sa-i ajunga (din urma) pe cei din Šinca Noua. Au pierdut 30 de ani! (Dar Romania? 50! Ei si, vor zice unii, `era mai bine pe vremea lui Ceausescu!')
x
Descentralizare. In perioada interbelica, Šinca Noua (statul bunicilor mei) avea cam 1.000 -1.200 de locuitori. Era comuna. Avea, intre altele, primar, ales, casier comunal, ales, si avea un notar, care autentifica actele si se ocupa de cartea funciara.
Apoi, dupa 1968, n-a mai fost comuna, ci un sat apartinand de Poiana Marului. Šinca Noua are cam 2.000 de locuitori. Poiana Marului e la 10 km. Cartea funciara e -de mult - la Brasov (45 km.). Notariatul de Stat era la Brasov (45 km.) etc. Cat despre gospodarirea banilor comunei... care bani, care comuna? Oricum, chiar daca Šinca Noua ramanea comuna, tot nu-i asculta nimeni pe oameni. primarul era numit de P.C.R. -avea `obligatii' (multiple) fata de sefii de la Brasov. Consatenilor/ `concetateni' punea cel mult sa le faca... favoruri, ca un mic senior local ce se afla. A venit revolutia. Šinca Noua a ramas tot sat. Primar e tot unul din Poiana Marului, care depinde de sefii lui de la Brasov. Au votat - in alegeri locale - de 2 ori. Nimic nu s-a schimbat. Ah, ba da, s-a renovat `caminul cultural' de catre un particular, la un pret exorbitant (si, se pare, s-au mai renovat, cu acea ocazie, si ceva case de consilieri comunali). Democratie!
x
Spirit civic. Acum 30 de ani, taranii din Šinca Noua erau (relativ) saraci. Dar, duminica se spalau, se barbiereau (barbatii doar, evident!), se imbracau in haine curate, `de duminecit' si se duceau la biserica, la hora. Se salutau, ceremonios, intre ei (a nu saluta pe cineva, era dovada unei dusmanii grave, era o expresie a unui conflict deschis; exista o ierarhie a salutului: copiii, femeile, cei mai tineri salutau primii; ceilalti erau obligati sa raspunda la salut). Primavara si toamna, cei care aveau locuri intr-o anumita parte a satului ieseau impreuna ca sa repare drumul din directia respectiva. Gunoiul din curte era aruncat in spatele surii, acolo unde se depozita si gunoiul de la animale.
Animalele moarte (de boala) erau ingropate adnc in pamant, in gradina de langa casa. Ši asa mai departe. Puteai merge linistit descult pe ulitele satului sau la scaldat, `la vale' (raul din mijlocul satului).
Azi, fiii si nepotii lor sunt infinit mai bogati. Au haine scumpe, automobile. Umbla nerasi. Imbracati neingrijit. Abia 1 din 3 copii pe care-i salut eu, primul, mai catadicesc sa dea un `buna ziua' (la 10-12 ani, in vacante, ziceam de 30 de ori `saru'-mana' pana ajungeam `in centru' si ma simteam foarte bine.) Drumurile din camp sunt aproape impracticabile. Ce conteaza? Au tractoare. Pana si tractoarele se impotmolesc. Fac ce fac si se descurca ei cumva. Mustul de la gunoaiele de grajd se scurge, prin tevi sau pe canale de ciment, direct in vale sau in paraiele ce trec prin fata caselor. Tot acolo se scurge si apa de la baile si W.C.-urile pe care si le-au amenajat in casa (mai toti au apa curenta). Pe vale (si in paraie) se arunca vite moarte, sticle, cauciucuri uzate, haine vechi s.a.m.d. Femeile spala rufele si la vale si in paraiele din sat, la cativa metri de `deversarea' mustului de gunoi si al celui din bai. Copiii se joaca in aceleasi locuri.
Nu idealizez trecutul, nu ponegresc prezentul. Ši atunci erau betivi, ticalosi, lenesi. Ši atunci oamenii se certau, se bateau, se turnau la politie. Ši atunci existau curve. Dar, vorba unui batran, `pe-atunci erau doar trei si le stia toata lumea'. Ši, in nici un caz, nu se gandeau sa joace, asa, pentru amuzamentul prietenilor, in mici `filme porno', inregistrate cu camera video in garsonierele din `colonia 6 Marie' din Tohan, ca foarte respectabile june de azi. Care nici macar nu se sfiesc s-o povesteasca.
x
De-culturalizare. De-responsabilizare. Infantilizare.
Milan Kundera scria, in `Cartea rasuluii si a uitarii' cred, ca dictatorii comunisti erau fascinati de copii. `Modelul' cetateanului comunist oximoron! era copilul. Nu doar fiindca acesta nu are memorie (nu are nimic in memorie, adica), nu doar fiindca e o tabula rasa, e ca o `tabla noua', pe care se poate scrie orice, nu doar fiindca isi ia dorintele drept realitate, ci si (mai ales) fiindca e `iresponsabil', fiindc, in mod spontan, are tendinta sa-i lase pe ceilalti sa decida in locul sau.
Comunismul a trecut, `lucratura' comunista a ramas in noi. Regretatul Augustin Pop, poet deosebit si minte stralucitoare, vorbind despre minoratul (in sens kantian) al poporului roman, despre infantilizarea societatii - de sus si pana jos - dadea doua exemple, de la televizor.
Primul: (ex)premierul Ciorbea, satisfacut, la o conferinta de presa: `Noi ne-am facut temele pentru F.M.I.' Presa a reluat, in diverse moduri `fericita formulare'. Guvernul Romaniei isi facuse temele. Urma ca tovarasa invatatoare F.M.I. sa vina, sa le corecteze si sa-i dea nota (`elevului' - Guvernul Romaniei). Ca sa stim si noi daca-i elev bun au ba. Ši apoi, desigur, o alta tema, ca nu cumva sa fi copiat si sa fi luat o nota nemeritata.
Al doilea: o taranca dintr-un sat de munte, de vreo 45-50 de ani, intrebata de reporterul TV, in ianuarie `97 `Ce asteptati de la noul premier' a raspuns, hotarata: `Ce astept? Ia, sa vie si sa repare puntea aceasta, ca a venit apa mare si a luat-o.' (aratand spre o punte stricata).
x
Dar junii elvetieni? I-ai uitat pe drum, ratacind prin tara? Dar, fetitele? Le-ai uitat in fata la Inter, tremurand ca o sa le dea Sorin Preda numele la ziar?
Nici vorba. Tot timpul a fost vorba si despre ei si despre ele. Daca nu am fost sufiecient de explicit, promit sa revin asupra lor intr-un numar viitor din `Interval'.
publicat pe Internet de
Sorin Matei