"Domnule Heinrichi, (ca numa' on bou cu tzitze poate scrie asemenea gogomanii, nu o.....doamna) lasind la o parte declaratziile de intentzie vis-a-vis de mama referatului"
"Sã stii, mã, javrã securistã,
Nu ti-e stricatã numai fiica
Toti cei ce-apar pe a ta listã
Iti tãvãlesc si nevestica"
(culese de autor de pe grupul de discutii electronice society.culture. romanian)
Se vorbeste în America din ce în ce mai mult despre globalizarea societãtilor si a culturii. Cercetãtori si think-tanks serioase dedicã multe mii de pagini anual explicãrii modului în care noile forme de comunicare, în special Internetul, distrug diferentele dintre culturi si civilizatii.
Lãsînd la o parte optimismul naiv al acestor declaratii, meritã însã toatã atentia faptul cã, într-adevãr, noile metode de comunicare îi aduc pe oameni mai aproape. Cea mai bunã dovadã ar fi faptul cã, de pildã, pot citi zilnic stiri din orasul meu natal, Brasov. Pot asculta în direct emisiunile programului 1 de radio si o duzinã de radiouri locale. Pot deasemenea viziona emisiunile de stiri ale retelei Antena 1. Au avut, însã, românii de cîstigat sau de pierdut de pe urma acestor inovatii? Are deschiderea cu adevãrat mondialã a acestor mijloace de comunicare darul de a îi face pe Români mai cosmopoliti ori nu?
Românii care se aboneazã la serviciile Internetului sînt de multe feluri. Scopurile lor comunicative sînt diferite. Nu as dori sã generalizez. Dar cred cã existã o tendintã destul de puternicã, atît în cultura românilor de pe Internet, cît si în a altor natiuni, de a coloniza acest mijloc de comunicare, de a-l remodela dupã chipul si asemãnarea lor. Citatele de la începutul articolului nu reprezintã românii de pe Internet. Dar, faptul cã personaje din lumea mahalalei a ajuns sã controleze mijloace de comunicare cu o asemenea putere aratã cã lumea realã este cea care dã tonul în marsul cãtre asa-zisa globalizare. O astfel de afirmatie este o adevãratã erezie, aici în America. Multã lume crede în Internet ca în noul Mesia. Românii par însã, încã o datã, cã stiu sã contrazicã.
###
Care este, însã, imaginea României, luatã în ansamblu, cînd este privitã din ciberspatiu? Pot afirma cu mîna pe inimã cã nu veti avea nici o surprizã. Ca numãr, România, sau românii din strãinãtate, au foarte putine computere legate la Internet. Se apreciazã cã existã doar cîteva mii sau zeci de mii de persoane de limbã românã care comunicã prin Internet. Este o cifrã infimã, comparatã cu cele 50 de milioane de persoane cu acces la Internet in lumea întreagã.
Calitativ, România este prezentã în ciberspatiu cu aceleasi probleme pe care le întîlnim în orice alt mediu de comunicare românesc. O anumitã exagerare a gesturilor, lipsa de rãbdare în argumentarea propriilor pãreri, de multe ori grobianismul sînt usor de gãsit printre cibercompatriotii nostrii.
O dovadã tristã în aceastã directie este grupul de discutii society.culture.romanian. Acesta este un sistem de postã electronicã care distribuie prin computer tuturor abonatilor mesajul trimis de unul dintre ei. La acest sistem participã cine vrea, dar predominã românii emigrati, în special cei plecati in ultimii ani. Te-ai astepta ca temele sã fie legate de viata sau de munca lor de toatã ziua din tarile de adoptiune. Esti socat însã sã constati cã dominã acuzatiile despre care oficinã a securitãtii plãteste pe cine. Înjurãturile abundã, iar suspiciunea atinge cote paranoice.
La un moment dat pãrea cã lumea jalnicã aciuitã în jurul grupului de discutii era singura voce care se auzea în ciberspatiul românesc. De vreo doi ani, aceste hãrtuieli epistolare au fost în parte suprimate, dar în parte si amplificate de aparitia publicatiilor electronice cu originea în România sau în comunitãtile românesti din strãinãtate. Începînd cu primavara lui 1996 cîteva ziare mari din România au pornit editii Internet, prin intermediul sistemului World Wide Web. Aceasta înseamnã cã ziarul respectiv îsi realizeazã o variantã cu poze si articole pe care o depoziteazã pe un computer din România sau din strãinãtate. Cei care vor sã citeascã publicatia cautã adresa computerului respectiv pe reteaua Internet si în cîteva minute imaginile si textul sînt aduse de oriunde din lume.
Venirea ziarelor nu a fost însã numai un semn de maturizare a Internetului românesc. A fost si un semn clar ca Internetul nu face pe oameni nici mai buni, nici mai rãi, si cu atît mai putin institutiile lor. Marile ziare românesti, în special Evenimentul zilei si Ziua au acelesi format de ziar de senzatie, cu specific bucurestean, cu care s-au obsnuit românii care nu îsi permit decît luxul editiei pe hîrtie. Evenimentul stãruie în formula sa consacratã: titlul e mai lung ca articolul. Previzibil, editorialul zilnic este mult mai interesant decît întregul ziar. Dinamica citirii Evenimentului, care poate fi urmaritã cu un contor special instalat pe Internet, ne ajutã sã întelegem si mai bine impactul Internetului asupra cibercomunitãtii românesti. Ziarul este citit de 1,500 – 2,000 de persoane zilnic. O cifrã infimã, comparatã cu numãrul de cititori pe care Evenimentul îi are în realitate.
Ziua are si ea o versiune electronicã, ceva mai prost organizatã tehnic. Cu toate acestea, continutului articolelor, în special dacã sînt citite din America, pare de-a dreptul straniu. Acum cîtva timp, ziarul descria asedierea de catre FBI a unei ferme din statul Montana, SUA în care se baricadase un grup de falsificatori de cecuri. In titrajul ziarului Ziua asediul era efectuat de o institutie similarã cu SRI-ul, îndreptat împotriva unui grup crestin amenintat de o consipiratie "iudeo-masonicã."
România Libera dezamãgeste, ca si în realitate, desi este veterana aparitiilor electronice între ziarele cu tiraj mai serios. Initial se adresa mai ales publicului vorbitor de limba englezã din întreaga lume. Ca de obicei, România liberã amesteca stirile cu opiniile, un lucru care contrazicea obisnuintele de lecturã ale publicului anglo-saxon. În plus, engleza României Libere era destul de aproximativã. Sintaxa era uneori curat româneascã, facînd articolele de neînteles pentru vorbitorul de limba englezã. Într-un tîrziu semn de adaptare, România Liberã, ajutatã de o echipã tehnicã întoarsã de la studii din America, a îmbunãtãtit simtitor calitatea materialelor si a prezentãrii. Cu toate acestea, varianta electronicã nu este cu mult schimbatã, nici acum, fatã de varianta tipãritã, care desi a evoluat si ea în ultimii ani, lasã încã serios de dorit în privinta profesionalismului jurnalistic.
Tabloul nu este, însã, nici pe departe atît de sumbru cum ar putea sã se întrevadã din "realizãrile" publicatiilor consacrate. Din pãcate, sau poate din fericire, cea mai bunã publicatie româneascã pe Internet este un ziar regional, Monitorul, care apare la Iasi si în mai multe variante locale din tarã si în republica Moldova. Acesta este, de departe, cel mai bun ziar electronic românesc. Stirile sale electronice sînt cele mai bine scrise, mai complete si obiective. Organizat cu adevãrat ca un ziar occidental, Monitorul e o sursã credibilã si eficientã. Stirile sînt separate de opinii, amãnuntele suplimentare nu lipsesc niciodatã pentru informatiile ce, în publicatiile românesti de multe ori par picate din cer. La alegerile trecute a pregatit o hartã interactivã a tãrii, pe care, dacã apãsai cu o sageatã pe unul dintre judete, primeai numarul de candidati alesi pe partide.
Adevarul a facut si el primii pasi pe cãrãrile Internetului
dar, ca si în cazul României Libere, nici o suprizã.
Ceva mai stîngaci din punct de vedere tehnic, stirile sînt
tot inegale, accentul cade întotdeauna pe comentariile starurilor
publicatiei. Dimineata, care intrase tare si repede pe Internet acum doi
ani, e redusã acum la un modest ziar de buzunar electronic, care
publicã numai cîteva titluri zilnic. Schimbarea de soartã,
si pierderea sprijinului guvernamental au redus simtitor bugetul publicatiei,
se pare.
România Literara, si Academia Catavencu , Dilema, Sfera Polticii,
22, împreunã cu alte 100 de publicatii românesti sînt
adunate într-un util catalog, mentinut de ciberentuziastul
român Tavi Ureche, nasul României Virtuale. Pagina sa a fost
una dintre primele surse de informatii pentru cei în cãutare
de lucruri românesti prin Internet.
Munca lui, si a sutelor de programatori români care au facut posibile toate aceste publicatii si forumuri de discutii, nu este nici pe departe egalatã de furnizorii de materiale, opinii, stiri, etc. Lor, ca multe alte "tehnologii umaniste" din România, pare sã li se aplice una dintre straniile legi ale lui Murphy. Cu cît se vorbeste mai mult despre aceastea si se pare cã sînt mai prestigioase, cu atît calitatea lor este mai îndoielnicã. Aceasta nu înseamnã cã nu s-au fãcut progrese, în România, dar nici timpul nu a stat în loc în ultimii zece ani.
Ce semn mai straniu al lumii românesti de pe Internet, parcã mereu încercînd sã ajungã din urma timpul, ar putea fi decît surpiza pe care o încearcã cei care aleg din catalogul publicatiilor românesti de la România Virtualã pagina Presedintiei României, Palatul Cotroceni. Pagina este prezentatã drept supliment al ziarului Dimineata, ultimul numãr fiind datat 15 Noiembrie 1996. Autoritãtile României mentin o paginã separatã a Cotroceniului, care însã, nici ea, nu a fost actualizatã din iulie, 1997.
Confuzã si pierdutã, cu multi oameni inimosi, dar si plinã
de gurã-cascã si grobieni, România vãzutã
din ciberspatiu, este, cum spuneam, nici mai bunã, nici mai rea.
Welcome to the 21th Century!
Sorin Matei e-mail: (matei@usc.edu)
este doctorand în sociologia comunicatiilor si a culturii la University
of Southern California, Los Angeles. O copie electronicã, cu hiperlegãturi,
a acestui articol poate fi gãsitã la adresa Internet:
http://www.geocities.com/CapitolHill/3363.