Florin Maghiar

,A dori cu dinadins cu totul ¦i cu totul altceva este un lucru lipsit de bun simt ? ¦i chiar de-ar fi...'

Noul este ghidarea re-cunoasterii, este plictiseala de si indarjire impotriva anamnezei, o incercare de rupere a limitarii noastre, a faptului ca nu putem cunoaste decit ceea ce ne este dat de cunoscut (re-cunoscut...). Noul este zbaterea (mereu) embrionara a unui organ, a unei noi facultati care sa ne asigure un alt mod de a intelege lucrurile. Un lucru este cunoscut daca el izbucneste, aduce cu el alt spatiu(?), alt timp(?), alte posibilitati de gandire(care ar fi acelea?). Altminteri, noi nu facem decat sa recunoastem lucruri. ¦i, in continuare, asta facem. Chiar si ,noul' nostru este unul recunoscut.

-x-

Poate ca ,noul' nu este un cuvant bine ales. Poate ca ,diferitul' ar fi mai potrivit - ceva cu totul si cu totul altfel, care sa zguduie molcoma si ordonata noastra gandire: ceva care sa nu mai poata fi clasificat, sa nu mai poata fi numit, sa ameninte in acest fel securitatea noastra ontologica pe care limba ne-oasigura.Bunul, batrinul si indispensabilul Kant ne avertizeaza ca ar fi absurd sa cerem ratiunii noastre sa cunoascaun astfel de lucru; bunul simt al lui ,ce pot sa stiu' si ,ce imi este ingaduit sa sper' odata incalcat, ne-ar face ridicoli. Cu ce putem sti am facut deja destule - proliferarea tehnicului sta marturie acestei afirmatii; si poate ca acesta nu este decat inceputul. Totusi, faptul ca si speranta trebuie sa ne fie ingaduita - ,sperati rezonabil!' - aceasta aproape ca ne smulge un zambet(,speranta: sortimente rare; stoc limitat'). Sa speram la ce?Pana si in cazul sperantei trebuie sa ne propunem ceva: trebuie sa calculam, sa ne adecvam mijloacele la scop, care bine-nteles, in economia ratiunii noastre trebuie sa fie tangibil. Intelepciune acra de stoici abubici, conservare in vederea a ce? Poate ca ratiunea noastra nu e folositoare decit pentru a ne asigura o buna digestie(Nu ma asteptam la astfel de retorisme!).

-x-

a) A dori cu dinadins cu totul si cu totul altceva este un lucru lipsit de bun simt? ¦i chiar de-ar fi... E rara dorinta in spatiul lumii actuale in care proliferarea obiectelor si plictiseala neagra fac buna casa, unde libertatea aceasta, se ordoneaza inainte ca noi sa facem acest lucru: vechiul vis al ordinii absolute este, iata realizat. Ne trezim, dupa atita mers, in desertul consumatorului, unde oameni si lucruri se inghit reciproc, un delir amorf.(Baudrillard).

b) Dar poate ca a dori insistent acest ,diferit' face imposibil ca el sa apara. Noi nu putem gandi nedeterminatul, gandirea noastra este intentionala. A incerca sa denumim, sa circumscriem ,diferitul', ar insemna sa il inscriem in mersul firesc al cugetarii noastre, sa il gandim in termeni de identitate, de diferenta in identitate; contrarietate sau contradictie in gen sau sub specie. Diferitul trebuie sa faca imposibila definirea, clasificarea - el ar fi nu mutant ci monstruos mai degraba; stupefiat, el ar bloca limbajul, ar bulversa modurile fiintei: ar intr-adevar ceva de cunoscut si nu de re-cunoscut.

-x-

Opera de arta, odata cu Nietzsche si Heidegger, marcheaza spatiul diferentei. Ea este diferenta; este ,reala' opera de arta in masura in care reuseste sa exprime diferenta. Fiind deschidere catre altceva, niciodata dicibil, opera de arta se constituie in experienta unica si irepetabila. Ea este experienta in masura in care nu-si propune nimic si reuseste sa realizezediferitul;atit pentru Nietzsche cit si pentru Heidegger arta devine prin aceasta singura modalitate valabila de cunoastere. Opera de arta este spatiul privilegiat, spatiul limita intre reprezentat si nereprezentabil in care neganditul capata fiinta, in care este posibila experienta a cu totul si cu totul altceva: a puterii sau a fiintei. Acest , cu totul altceva', diferitul, este, insa, mereu Acelasi, el insusi prin altul: aparitie mascata care asigura repetabilitatea. Numai in acest fel nu se ,consuma', nu devine obisnuinta, se vrea mereu pe sine - vointa de putere. Musil: ,principiul artei consta in variatiuni neincetate'. Variatiunea trimite astfel la repetitie si diferenta, la diferenta in repetitie. Astfel numind acest lucru i-am putea spune stil. Stilul nu este in primul rand o maniera de producere a artei cat realizarea exprimarii unui mod de a te situa in lume. Este spatiu de joc intre constient si inconstient, este diferenta. Deosebirea intre stil si maniera este una de ordin ontologic.

-x-

Mai este posibila astazi o revolutie comparabila cu cea a modernitatii pe teren al artei sau al filosofiei? Mai pot aparea manifeste, programe, proiecte, mai avem nevoie de ele? Ce mai vrem noi astazi, ce mai putem noi vrea? Sa ne eliberam, sa transgresam, sa ne metamorfozam? Sa cantam cu totii in cor, murmurat si lipsiti de orice convingere ,Let it be ...'? Sa observam, sa descriem, sa transcriem viata noastra tarsaita in papuci de casa? Sa fim cinici, revolutionari, indiferenti, vizionari, apocaliptici? Nu este vorba de o reteta ci de o chestiune de stil.

-x-

Nu ,noul' este lucrul de care ducem lipsa astazi; din contra, acesta exista la modul inflationist. Aceasta nu insemna ca ar trebui temperata productia lui; de-altminteri ar fi si imposibil. Exista si o fateta benefica a acestei productii explozive: faptul ca din multitudinea de experimente exista posibilitatea selectarii unora care ar reprezenta o reala miscare, devenire. Aceasta cautam, de fapt: o crestere, o experienta limita care sa ne asigure transgresiunea. Catre ce? Catre altceva. ,Nu scriem decat la limita stiutului, la acea extrema ce desparte stiinta noastra de ignoranta noastra, si care determina trecerea uneia in cealalta. Numai in acest mod suntem determinati sa scriem. A birui ignoranta inseamna a lasa scrisul pe altadata, sau mai curind a-l face sa devina imposibil'. (G. Deleuze ,Diferenta si repetitie', Ed. Babel, Bucuresti, 1995, p. 10). Filosofia actuala (ca si poezia moderna, asa cum o vede A. Musina in ,Paradigma poeziei moderne') se inscrie sub aceeasi triada: explorare - exprimare - inventare a realitatii (lumii moderne).

-x-

,Le d‚sert, l'experimentation sur soi-mˆme, est notre seul identite, notre chance unique pour toute les combinaisons qui sont habitent'(G. Deleuze, Claire Parnet - Dialogues; Flammarion, Paris, 1977, p. 18).

Nu urmarim dezvoltare, progres; acestea sunt lucruri ce-si contin propria moarte. Chiar dialectica va impune pana la urma un termen major. Cautam un anume fel de miscare (o gandire care sa ne aproprie de lucruri?). Nu putem a le re-cunoaste, nu pentru a stii ce sunt ele si cum sunt ele. Nu de cunostinte ducem lipsa ci de forta. Un nou mod de a gandi, un nou mod de a scrie. Nu a stii ci a stii sa traiesti - o ,tehnica' speciala de a-ti mentine miscarea, de a te uimi cu propria viata si propriul scris. A reusi sa-ti creezi un anume fel de amnezie - scaparea de resentiment - a muta memoria in stil.Aceasta ar insemna indemnul lui Nietzsche de a ne face viata o opera de arta. Orice moment, orice experienta ,poietica' ar insemna sa fie experiente limita - sa faca trecerea in altceva. Ar trebui (?) inventat un ,principiu al insatiabilitatii', o formula a functiei ,stil'.(Aproape ca ma contrazic). A-ti face viata o opera de arta inseamna punerea ei sub semnul permanentei experiente; actul poietic nu are nici un scop exterior lui, nu se propune decat pe sine ca experienta - ceea ce poate fi numit transcendenta imanenta. Aici nu este vorba nici de comunicare, nici de exprimare de sine; nu este vorba de crearea unei legaturi intre suflete (frumoase). Ceea ce gandim ar trebui sa ne puna in pericol.

-x-

Nu exista un nou absolut nou; si totusi, noi asta urmarim. Miscarile artistice incepand cu avangardele au urmarit depasirea unor limitari, spargerea cadrelor unor culturi, inlocuirea unui mod de a gandi arta - in particular, si de a gandi - in general. Se simte nevoia unei experiente capitale, a unei scoateri totale de sub concept. Intrebarea care se pune este daca e posibil acest lucru atat timp cat gandim intr-o limba. Ce alternative putem oferi la gandirea noastra? Exista experimentul pe linie artistica. Nietzsche a vazut posibila intelegerea gandiri fara concept in fenomenul muzical. Heidegger in fenomenul poetic. Aici se pune repetitia fara recurs la generalitate, aici se afirma ,deschisul' care marcheaza diferenta ontologica. ¦i totusi, fara o critica prealabila a gandirii ,traditionale', noi nu am fi avut acces la o ,noua' gandire. Noi ne vom intreba in continuare: cum sa te situezi in ,deschis ', cum sa faci puterea sa se doreasca nesfarsit pe sine? Accesul la o experienta noua se va face tot prin vechile categorii. Cum sa ne organizam limba ii facultatile intelectuale, cum sa le metamorfozam pentru a lua contact nemijlocit cu diferitul?

-x-

Gandirea de uz general - experimentala, rezonatoare - ,Vocalele ' lui Rimbaud; un nou mod de semnificare a realitatii. Nu atat o gandire, cat o noua voluptate a gandirii. Experiment contra re-cunoastere.