GILBERT DANCO

SFIRSITUL ISTORIEI

Excrescenta a individualismului capitalist, cancer al rationalismului de tip cartesian, tehnica postmoderna , devansand simpla instaurare - de acum clasica - a lui homo faber in locul al filozofiei traditionale, se caracterizeaza printr-o trecere subtila de la productibilitate la reproductibilitate; diferenta majora si transferabila daca e sa analizam in general mutatiile ce au insotit decesul modernitatii. Numai astfel - prin gandirea lui ® re...¯ - intelegem fara naivitate motivul pentru care sfarsitul secolului XX este sfarsitul istoriei, iar sfarsitul istoriei, la randul sau, este sfarsitul metafizicii, al artei, s. a. m. d. Obezitate, obscenitate, refren, ar spune Baudrillard; intr-un cuvant - grasime a devenirii, devenire ajunsa de ceva timp la maturitate. Daca pro-ducerea descrie - iar aceasta vom arata mai departe - ansamblul paradigmei culturale ce se insinueaza cu precadere in cea de a doua jumatate a secolului trecut si continua in jumatatea dintai a veacului nostru, re-producerea va impune la randul sau o paradigma proprie, actuala si fidela destinului fatal al tehnicii umane.

Dupa cum se stie, grecescul technŠ a primit o sfera extinsa de semnificatii.El inseamna, bineinteles, producere, dar nu numai in sensul fabricarii materiale, aflandu-se din aceasta cauza in stransa corelatie cu poiŠsis. ,TechnŠ in general - spune Aristotel in 'Fizica' - fie imita natura, fie efectueaza ceea ce natura este in imposibilitate de a implini'. Care este atunci ineditul pro-ducerii artistice si materiale coespunzatoare paradigmei mai sus amintite ? Nu incape indoiala ca acest moment al pro-ducerii se evidentiaza prin separarea de tot ceea ce este natural: nici mimesis, nici trezirea vreunor porniri naturale aflate in potenta, ci pro-ducerea noului, la limita, pretinderea noului absolut. Acesta este cazul avangardelor modernitatii in ceea ce priveste arta si al extazului ce a insotit dezvoltarea stiintelor aplicate in ceea ce priveste fabricarea materiala. Marea noutate a acestei perioade este (descoperirea fericirii ,aici si acum' >. Daca, asa cum anuntase Nietzsche,,adevarul filtrat prin ratiune face viata insuportabila, sa ne ridicam impotriva traditiei si sa instauram paradisul terestru. Eliberata din schema mimesis-ului, arta se ofera,, ea de aceasta data, sa pro-duca modele de existenta (,Traieste-ti clipa!'), - in timp ce filosofia - dupa cum proclamase Marx -trebuie sa se realizeze pentru a fi suprimata. Altfel spus, avem teoria, sa trecem la practica! Paralel, istoria lui technŠ isi urma cursul extatic; in fapt, ,avangarda partidului revolutionar' nu face decit sa opuna ,dinamicii interne a capitalismului' (tendintei fundamentale a acestuia din urma, in limbaj marcusian) o contratendinta ideala, premeditata in mod dogmatic. Iar avangardele artistice storceau ultimele puteri ale unei imaginatii ce-si propovaduia independenta absoluta. Toate aceste actiuni, vizau un happy end fata de care omenirea trebuia sa se stie obligata. Din pacate insa, productibilitatea tehnicii moderne, asa cum e expusa ea in teoria capitalista a lui Marx, ramane prizoniera ideologiei stiintifice, presupunand existenta unui profit uniform regulator (Castoriadis - Les carrefours du labyrinthe). Artistii, de partea lor, se trezesc in fata unei ,realitati ce a intrecut cu mult imaginatia (Herbert Marcuse - Omul unidimensional). Toate dintr-un singur motiv: omul a pro-dus pana cand produsul a inceput sa (se) produca intr-un mod necontrolabil. Acesta este sfarsitul paradigmei productibilitatii si a vertijului noutatii.

In esenta, atat in ce priveste arta cat si in ce privesc sistemele totalitariste, scopul subtil al productibilitatii era acela de a estetiza experienta cotidiana, acordand totodata intaietate puterii de discernamant a ,subiectului'; incercare indrazneata, dar utopica, sfarsind in 1968 prin contopirea a ceea ce a mai ramas din avangardele artistice si a miscarilor neo-marxiste; contopire care, n-a putut rezista prea multa vreme.

*

Istoria subiectului a luat sfarsit. El si-a debordat propria schema in urmatoarea directie: ®in sine¯ - ®pentru sine¯ - ®pentru celalalt¯ - ®in anonim¯. Aceasta faza ultima a schemei sale (care sta sub semnul anonimului) caracterizeaza in modul cel mai vadit faza reproductibilitatii tehnice - faza ,suprematiei obiectelor' ce culmineaza in productia de gadget - uri (obiecte al caror unic scop este sa distreze). Desublimarea ratiunii coincide in aceasta faza a tehnologiei cu sublimarea sensibilitatii unui receptor pasiv care se lasa (nu este!) preocupat. In mod paradoxal, tot acest delir al obiectelor impune o estetizare de ansamblu a experientei cotidiene. Ceea ce a cautat cu atatea eforturi subiectul, a realizat obiectul in numai cateva decenii. Astfel se implineste logos-ul lui technŠ, limbajul suveran al obiectelor, impersonalitatea actului de re-productie: ek-staza formelor estetice, hipercomoditatea, obligativitatea consumului; pe scurt - 'eliberarea de sine' prin dependenta de obiecte. Suprema fericire - inconstienta.

,Daca vreme de veacuri - afirma Baudrillard in Sistemul obiectelor - oamenii supravietuiau acestora (obiectelor-n.n.) prin generatii succesive si intr-un decor stabil, actualmente avem de-a face cu generatii intregi de obiecte ce se succed intr-un ritm accelerat intr-o singura existenta individuala'. Iar creditul, ,ca un fel de cadou al ordinei de productie', va genera urmatorul proces: aflate in fata noastra, obiectele ,au deja un an de viata; pentru ca ultima rata o vom plati la anul, cand un nou model le va inlocui', in timp ce cumparatorul ( sedus) ,va cauta o consolare psihologica prin cumpararea pe credit a unui alt obiect'. Uzarea si perfectionarea sunt un propriu al obiectelor. Reproductibilitatea a devenit astfel o forta in sine, una care constrange sa cumperi sau sa fii eliminat, sa-ti traiesti viitorul in prezent sau sa devii exilatul istoriei. Daca nu tii pasul, devii piesa de muzeu; vei fi inactual, comemorat (vezi cazul triburilor asa zis primitive care starnesc interesul si curiozitatea antropologilor sau spectatorilor occidentali) ori uitat. In aceasta concurenta complexa, banul devine reperul oricarei valori. Esti artist, tehnocrat, star, s. a. m. d. numai daca esti cumparat. Existi numaidaca te vinzi.Te vinzi daca distrezi. Acest hedonism inlocuieste cu de scurta durata; un tip de estetizare care acopera existenta cu un voal stralucitor. Nu se intampla altceva - observa Vattimo in Societatea transparenta - decat ceea ce Nietzsche desemnase prin , a continua sa visezi stiind ca visezi'. Daca totul se transforma in poveste, de ce sa ma impotrivesc acestei povestiri, acestui joc inventat care este lumea?

Procesul de ansamblu al estetizarii nu aduce cu sine numai o criza a realitatii, ci si (sau mai ales) o criza a eticii, manifestata atat in plan social, economic, cat si in plan politic. In Amurgul datoriei Gilles Lipovetsky sesizeaza urmatorul fapt: 'In 1991, aproximativ un cadru din doua iesite de pe bancile marilor scoli de comert si de ingineri nu considera ca au vreo obligatie de ordin superior fata de ceilalti cetateni sau de a servi interesul general si de a contribui la prosperitatea colectiva'. O asemenea atitudine denota o data in plus primatul economicului asupra politiculi si socialului ce caracterizeaza tehnica post moderna si avanseaza un individualism excentric, desi semnalele impotriva acestui tip de privilegiere n-au incetat sa razbata din partea artistilor lucizi. Caci, in epoca reproductibilitatii actuale, technŠ nu este numai naturii (physis-ului), ci, mai mult, intre acestea doua (technŠ si physis) se instaureaza un raport de excludere unilaterala in care punctul forte sta de partea tehnicii.Este vorba, bineinteles, de efectele ecologice alarmate ale unei tehnologii imposibil de controlat din cauza substantialelor profituri economice pe care acesta tehnologie le aduce marilor firme sau diferitelor guverne. Consecintele fatale ale reproductibilitatii constau in aceea ca ea nu mai poate fi oprita. De ce vorbim atunci de ,sfarsitul istoriei'?

Pentru ca sta in firea reproductibilitatii tehnice sa se desfasoare, paradoxal, in sine; o repetitie in diferenta, daca e sa uzam de limbajul filozofic deconstructivist; inertie a paradigmei, perfectionare fara radicalitate; pe scurt - ,hipertelia' (Baudrillard), caci aceasta din urma desemneaza ,ceea ce merge mai departe decit scopul sau'. Scopul insusi a devenit lipsit de coerenta; el tine de specificul productibilitatii, adica de paradigma modernista.In epoca lui ®re...¯, nimic nu poate soca prin noutate, nici prin implinire. Previziunea nu mai are nimic spectaculos in ea, daca nu este o intuitie pertinenta a evolutiei bursei economice la un moment dat.

In concluzia acestei expuneri, parafrazandu-l pe Malraux, ar trebui sa spunem: ®Secolul XXI va fi un secol de dreapta sau nu va fi¯. Dar aceasta nu este o intuitie pertinenta a evolutiei bursei economice...