Inapoi la Tocqueville

Polemica si neconformista, nedreapta si (pe alocuri) superficiala, analiza pe care Sorin Matei o face culturii romanesti de astazi ('Secretul sanatatii sociale: intre grupurile de prestigiu si piata') va trezi (a trezit) cu siguranta reactii dintre cele mai diverse. Nu imi propun in cele ce urmeaza sa fac o critica detaliata a acestui text, ci doar sa marchez citeva puncte esentiale in care ma aflu in funciar dezacord cu autorul sau si sa schitez un punct alternativ de vedere.

Multi cititori ai acestui text ii vor lua in primul rind apararea lui Horia Patapievici, care este, ca sa zic asa, studiul de caz si tinta lui Sorin Matei. O voi face si eu in cele ce urmeaza, pentru ca tratamentul aplicat lui Patapievici in acest text este (pe linga ireverentios si) extrem de superficial: nu-i sunt prezentate tezele si cartile, nu-i sunt citate argumentele, ci e doar declarat apodictic un autor de eseuri mediocre. Ii reprosez lui Sorin Matei nu curajul de a exprima o pozitie critica la adresa lui H.-R. Patapievici, ci -mai grav- faptul de a ignora pozitia insasi a acestuia din urma. Cel care citeste doar textul lui Matei (fara a cunoaste bine pozitia lui Patapievici) ar putea crede ca autorul Politicelor s-ar complace in postura unui rasfatat al grupurilor de prestigiu; nimic mai fals in realitate. Horia Patapievici insuti a pus in lumina si deplins de numeroase ori lipsa unei piete de idei in spatiul cultural romanesc, fapt care face ca intreaga critica a lui Matei sa fie oarecum invalidata in punctul sau esential.

Sa luam doar un exemplu: este vorba despre textul lui Patapievici, ,Dialogul generalizat al ideilor' publicat in volumul colectiv Dialog si libertate: Eseuri in onoarea lui Mihai ¦ora pe care l-am editat impreuna cu Sorin Antohi la editura Nemira in 1997. Studiul lui Patapievici pune foarte bine in lumina citeva aspecte ale culturii romanesti care ar putea explica de ce in Romania nu exista inca o piata autentica a ideilor. In opinia lui Patapievici (la care subscriu si eu), noi am fost dominati de un model exclusivist al culturii generale, asumate ca ideal unic de model cultivat. Intirzierea constituirii unei piete a ideilor este solidara nu numai cu hegemonia paradigmei culturii generale, ci si cu carenta unui spatiu public autonom. In sfirsit, carenta spatiului public autonom se reflecta in inexistenta unei comunitati stiintifice autentice. Grupurile de prestigiu joaca in acest context un rol secundar: esentiala mi se pare -inca o data- generalizarea paradigmei culturii generale care a facut, alaturi de alti factori culturali si politici, ca specializarea culturala sa nu prinda radacini adinci (inca!). Din pacate, Sorin Matei ignora aceasta analiza a lui Patapievici, fapt care face ca tezele sale critice sa aiba o forta mult diminuata. As mai sublinia aici, faptul ca in aceasta privinta, situatia noastra se aseamana partial cu cea din spatiul francez, unde modelul culturii generale a fost dominant si unde au existat (exista) grupuri de prestigiu autentice. Cultura franceza nu este insa pre-moderna din aceasta cauza.

Pozitia lui Sorin Matei referitoare la membrii ,cabalei' care l-au ,inventat' pe

H.-R.P. este si ea caduca. Andrei Plesu, de exemplu, a infiintat si consolidat Colegiul Noua Europa, prima organizatie academica solida din Romania, care este realmente conectata la piata academica mondiala. Spirit elitist, Plesu a fost totusi capabil sa se adapteze repede cerintelor vietii academice occidentale, fara a-ti pierde insa diferenta specifica (ii trimit pe cei interesati la recentul numar al revistei Echinox, dedicat in intregime Colegiului Noua Europa). Or, textul lui Matei, nu sufla un cuvint despre aceasta noua institutie. Unde e stagnarea atunci? Nu vreau, insa, sa trec cu vederea peste situatia deloc roza in care se afla in general comunitatea stiintifica in Romania. Cit de necesar este un ,al treilea' discurs in aceasta privinta a aratat cu competenta Sorin Antohi, asa ca nu doresc sa adaug nimic la excelenta sa analiza.

Ar mai fi, totusi, ceva de spus, despre tonul encomiastic in care Sorin Matei prezinta viata universitara americana. Daca inteleg bine pozitia sa, atunci ea se reduce la urmatoarea afirmatie: normalitatea apare atunci cind piata regleaza si impune valorile. Nu sint de acord cu asta. Trec peste faptul ca ,piata' a fost cea care l-a impus pe H.-R. Patapeivici (dovada tirajele mari in care s-au vindut cartile sale); ma opresc acum doar la ,idolatrizarea' pietei academice americane in textul lui Matei. O cunosc si eu prea bine ca sa mai am iluzii pe aceasta tema. Dincolo de tonurile ei polemice, cunoscuta carte a lui Allan Bloom, The Closing of the American Mind, pune in lumina niste aspecte nelinistitoare ale vietii universitare americane (unde nu exista ,cabale' de tipul Liiceanu-Plesu-Patapievici). Admitind pentru un moment ca nu esti de acord cu conservatorismul cultural al lui Bloom (care a fost discipolul lui Leo Strauss la Chicago), atunci nu poti ignora bogata literatura care formeaza aici ceea ce se numeste social criticism: Robert Bellah si Christopher Lasch nu spun lucruri radical diferite de Bloom. Piata are limitele ei, chiar daca piata de idei este -cine ar putea contesta asta?- indispensabila.

Matei il citeaza pe Tocqueville in cuprinsul textului sau: am banuiala ca nu l-a citit insa cu atentie si nu i-a inteles in profunzime gindul. Iata de ce. Analiza pe care Tocqueville o face influentei democratiei asupra vietii intelectuale intr-un regim democratic pune bine in evidenta limitele acesteia din urma. El insista asupra nivelarii sociale aduse de ,fluviul democratic', ca si asupra faptului ca influenta marilor personalitati in democratie tinde sa scada in raport cu vechile regimuri aristocratice. Democratia, noteaza Tocqueville, este dominata de dogma egalitatii care atenueaza astfel prestigiul cultural al marilor ,personalitati' proprii epocilor pre-democratice: ,ce n'est pas seulement la confiance dans les lumiŠres des certains individus qui s'affaiblit chez les nations d‚mocratiques; l'id‚e g‚n‚rale de la sup‚riorit‚ intellectuelle qu'un homme quelconque peut acqu‚rir sur tous les autres ne tarde pas … s'obscurcir. A mesure que les hommes se rssemblent davantage, le dogme de l'‚galit‚ des intelligences s'insinue peu … peu dans leur croyances et il devient plus difficile … un novateur, quel qu'il soit, d'acqu‚rir et d'exercer un grand pouvoir sur l'esprit d'un peuple' (De la d‚mocratie en Am‚rique, ed. Eduardo Nolla, Paris: Vrin, 1990, vol. II, p. 265).

Ce spune, asadar, Tocqueville? Pe masura ce egalitatea conditiilor devine tot mai pronuntata, indivizii sint tot mai putin dispusi sa mai acorde incredere si prestigiu unor mari personalitati; opinia publica -expresie a conformismului democratic- inlocuieste astfel treptat marile figuri de odinioara. Tendinta este irezistibila: o nuanta de fatalitate i se asociaza. De indata ce nu mai poate crede in prestigiul unor mari ,personalitati', omul democratic va incepe sa idolatrizeze opinia publica, care capata astfel in regimurile democratice o influenta covirsitoare. Aceasta explica dealtfel unul dintre paradoxurile democratiei americane: ,je ne connais pas de pays o— il rŠgne en g‚n‚ral moins d'ind‚pendance d'esprit et de v‚ritable libert‚ de discussion qu'en Am‚rique' (Ibidem, vol. I, p. 266). Inlocuirea influentei marilor personalitati de catre atotputernica opinie publica are insa (si) efecte negative, care nu pot fi paliate decit prin crearea unui dialog generalizat, care sa lupte impotriva conformismului (democratic), asigurind o mare diversitate de idei. Vigoarea si salvarea democratiei depind in mod fundamental de prezervarea acestei diversitati, pe care egalizarea conditiilor tinde sa o anihilizeze intr-un regim democratic.

Tocqueville avea, probabil, dreptate: ca sa iubesti democratia (si cultura ei, as adauga eu), trebuie s-o faci cu melancolie, moderatie si circumspectie. Sorin Matei e de alta parere. Ii respect dreptul la diferenta, dar cred ca, in entuziasmul sau ,californian', se inseala. Nu stiu daca Tocqueville si plajele californiene sunt compatibile, dar ii recomand calduros sa-l reciteasca pe inteleptul aristocrat francez cind va avea ragazul...