Andrei Bodiu

Viitorul in trecut?

Mi-am petrecut copilaria, adolescenta si o parte din tinerete in timpul dictaturii comuniste conduse de Nicolae Ceausescu. Mai mult, sint nascut in 1965, anul cind Ceausescu a preluat puterea. Am trait vremurile duplicitatii si ale fricii de Securitate. In anii `80 perecepeam viitorul intr-un singur fel: asteptam sfirsitul Conducatorului. E drept, ma asteptam sa moara de batrinete pentru ca nu vedeam cum aparatul represiv pe care-l construise putea sa dea gres. Pentru ceea ce ne propunea puterea comunista viitorul insemna comunismul. Se avansau si cifre, din cincinal in cincinal ne indreptam spre anul 2000. Cifra 2000 devenise bun al propagandei. Revista ,Cutezatorii', revista pionierilor, prezenta siruri de benzi desenate in care copii ca si mine isi parcau farfuriile zburatoare in fata blocurilor de garsoniere. Se faceau si concursuri: ,Start spre viitor' si cintece cu versuri ca acestea ,Noi in anul 2000, cind nu vom mai fi copii/ Vom face ce-am facut cindva/ Toate visele-ndraznete/ In fapte le vom preschimba'... Nu vreau sa atrag atentia asupra modului timp in care, inca din copilarie, eram introdusi in ,lumi paralele'. Fictiunea anului 2000, vazut ca moment al decolarii intregii natii in spatiu, se construia ea insasi pe o fictiune, ceea a revolutiei tehnico-stiintifice. Era, ideologic vorbind, o revolutie pasnica. Unul dintre versurile-lozinca ale vremii suna ,sa facem din tun tractoare'. Nicolae Ceausescu a participat la deschiderea unei expozitii in care armamentului vechi i se atasase cite un plug, materializare a ideii genialului conducator. ¦i aceasta conversiune a armamentului in utilaje agricole a avut o consistenta de mucava. Revolutia tehnico-stiintifica era o fictiune care nu urmarea decit o relegitimare, la nivel simbolic, a comunismului. Pe fondul foametei generalizate, utopia anului 2000 se hranea din pseudo-rezultatele revolutiei tehnico-stiintifice la care se adaugau ideea ,formarii omului nou'. ¦i omul nou urma sa fie apt sa traiasca in viitorul de aur. In ,formarea omului nou' argumentatia n-a ramas una simbolica. S-a cultivat ideea stergerii barierelor sociale, incepind cu o ofensiva innoita a clasei muncitoare. Ofensiva a fost gindita ca miscare impotriva. Categoria vizata: intelectualii. Ca strategia dezvolta dezvoltata de tehnicienii regimului comunist (astazi persoane importante care dau lectii televizate natiunii) a avut rezultate, e un lucru care s-a putut constata la inceputul anilor `90 cind a aparut faimoasa lozinca ,moarte intelectualilor'. Aceasta miscare impotriva a avut supervizorii ei: activistii de partid, Securitatea, asa-zisii tehnicieni ai regimului comunist. ,Formarea omului nou' era pentru ei o gogorita. ¦i-n tot acest timp, mai ales in deceniul `80, ei, ,creatorii lumii paralele' au trait in lumea reala a unor relatii stabile, fructificabile si a unei gindiri care proiecta nu un an 2000 comunist, ci unul capitalist. Aceasta perspectiva nu presupune ca sint partizanul ideii ca in Rominia lui decembrie `89 a avut loc doar o lovitura de stat. A fost un ansamblu de factori pe care insa nici astazi, in `98 nu i-am vazut descrisi cu claritate. Iar oamenii aparatului comunist nu erau purtatorii vreunui mesaj ideologic, ci a unuia personal, individual, venise vremea sa se imbogateasca. E adevarat? Sa enumeram cine sint cei mai bogati oameni ai Rominiei de azi. Revenind la utopia anului 2000 sa alaturam revolutiei tehnico-stiintifice si ,formarii omului nou', simbolul faraonismului scelerat al anilor `80, Casa Poporului. Fara indoiala, aceasta constructie nu te poate lasa indiferent. Pe mine m-a inspaimintat. E o cladire care emana forta, o forta strivitoare. Cu ce se leaga ea de utopia anului 2000. In primul rind, ea este rezultatul aceleiasi gindiri care tinea cu tot dinadinsul sa situeze Romania intr-o lume paralela, fictiva. In al doilea rind, chiar daca reala, aceasta cladire era, mai intii, un bun simbolic. Pentru gustul meu estetic Casa Poporului e o oribila monstruozitate. Altfel insa am avut realmente senzatia ca ma striveste. (¦i asta o spun dupa ce am vazut Capitoliul. Casa Poporului era si ea un simbol al intrarii in noua era. Proiectarea viitorului nu era insa suficienta in sine. Ea cauta sa stearga trecutul. Anii `80 sint caracterizati si de atitudinea sagace a puterii de a sterge memoria oamenilor. De data aceasta actiunea nu se indrepta numai spre nostalgicii, citi mai erau, ei apusului regim burghez, ci chiar spre trecutul imediat, comunist. E cunoscut faptul ca inclusiv ,Scinteia' din anii `60 fusese trecuta la fondul special. Aceasta dorinta de a uitat a imbolnavit multi oameni. ¦i iarasi rezultatele s-au vazut in anii `90, cind am avut si avem adevarati apostoli ai uitarii. Pentru puterea comunista, anul 2000 devenise obiect de cult. Minciuna se intrupa in ,reovlutia tehnico-stiintifica' si in ideea ,formarii omului nou'.

x

II. Ne-a adus Revolutia din decembrie `89 cu picioarele pe pamint? Am trait in aceste deceniu in plina realitate?

Daca anii `80 au fost anii proiectelor fictive, atunci anii `90 au fost (mai sint) ani ai nostalgiei. Daca nostalgia e un sentiment care naste poezie, ea nu e si potrivita pentru conducatorii politici si ideologi. Nostalgia a devenit cuvint de ordine inca din memorabilele zile ale lui decembrie `89. Atunci domnul Ion Iliescu, viitorul presedinte al tarii, si-a exprimat clar solidaritatea cu ,idealurile comunismului'. Ca Romania a evoluat ulterior catre un regim democratic e un lucru stiut. Pentru domnul Iliescu si pentru partidul sau, mai ales dupa 1992, orice deschidere nu era venita insa din convingeri democratice, ea semana mai mult cu o concesie facuta democratiei in care insusi conducatorul statului nu credea. Nostalgia aceasta a costat poporul roman sase ani, ani de stagnare la nivelul institutiilor statului si de continuu declin economic. Un intreg aparat a trait sub semnul aminarilor si al tragerilor de timp care nu urmarea decit mentinerea, conservarea, perpetuarea unor realitati si relatii care facusera numai rau. (Consilier judetean fiind, intre 1992 - 1996, am putut vedea care sint tehnicile tragerii de timp si cit de mare era dorinta de a conserva ,cuceririle poporului' din anii comunisti). Mai ales `92 - `96 au fost anii duplicitatii, ai unei duplicitati substantiale, de esenta, intre afirmarea reformei si vointa de a conserva structurile si relatiile comuniste.

Al doilea moment al nostalgiei s-a inaugurat dupa noiembrie 1006. De aceasta data sursa nu mai era regimul comunist, ci perioada interbelica. Dilema unor lideri politici ai Romaniei de astazi nu e mai putin dramatica decit cea a actualilor opozanti. Formati la sfirsitul perioadei interbelice, domnii Diaconescu, tepelea sau Ionescu-Galbeni sint conducatorii celui mai important partid aflat la conducere in Romania lui 1998. Departe de mine gindul de a extinde analogia in sfera moralei, unde ca atitudine de-a lungul intregii vieti fruntasii taranisti nu isi gasesc echivalent in demnitate in nici o personalitate a opozitiei de azi. Aceasta nu inseamna ca domniile lor nu au nostalgia vremurilor apuse, ca nu gindesc politica partidului pe care il conduc mai departe ca si cum nu s-ar afla la sfirsitul secolului XX, ci in perioada interbelica. (Nu intimplator, mai nou, tinerii PNt-cd-ului au simtit pericolul prin care trece partidul lor si au trecut la actiune. Rezultatele se vor vedea, sper, pe termen scurt.)

Sintem in 1998. Se apropie zece ani de la Revolutia romana din decembrie 1989. Utopia anului 2000, asa cum se prefigura in anii `80, a fost inlocuita de nostalgiile trecutului. Ele au dominat, orice s-ar intimpla, in scurtul timp care a mai ramas, intreg deceniul `90.

Sa ne revenim atit de lent din socul comunismului? Sa fie criza de idei atit de profunda? Cind citim ca sintem singura tara din Europa Centrala si de Est care-si continua declinul economic, inclin sa cred ca da.